Prima pagină » Știri » 14 imigranți, prinși în timp ce încercau să intre ilegal în România din Serbia

14 imigranți, prinși în timp ce încercau să intre ilegal în România din Serbia

14 imigranți, prinși în timp ce încercau să intre ilegal în România din Serbia
14 migranți, printre care o femeie și patru copii, care au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, au fost opriți de polițiștii de frontieră de la Moravița și Lunga, județul Timiș, în noaptea de vineri spre sâmbătă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Polițiștii de frontieră de la Moravița au observat în jurul orei 00.45 cu ajutorul sistemului de supraveghere un grup de persoane care se deplasa pe jos, prin câmp, dinspre Serbia spre România.

Polițiștii de frontieră au intervenit, grupul format din șase bărbați, o femeie și patru copii fiind interceptat în apropierea localității Moravița, potrivit unui comunicat transmis de Poliția de Frontieră Timișoara.

Cei unsprezece migranți au fost duși la sediul Poliției de Frontieră Moravița, unde s-a stabilit că sunt cetățeni sirieni, irakieni, egipteni și algerieni.

Adulții au vârste cuprinse între 18 și 50 de ani și au declarat că au dorit să ajungă într-un stat din vestul Europei, iar copiii, între 5 și 11 ani.

De asemenea, și polițiștii de frontieră de la Lunga au depistat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe direcția localității Nerau, cu sprijinul polițiștilor de la Teremia Mare, trei bărbați din Kosovo, cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani.

Grupul a fost condus la sediul Poliției de Frontieră Lunga, unde s-a stabilit că persoanele au trecut frontiera din Serbia.

Cei 14 migranți sunt cercetați pentru că au trecut fraudulos frontiera de stat, iar polițiștii de frontieră din județul Timiș au anunțat autoritățile sârbe în vederea punerii în aplicare a acordului de readmisie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România este în prima linie de apărare a graniței Uniunii Europene, spune ministrul Radu Miruță
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Soțul Annei a ieșit la lumină! A ținut pasul cu pretențiile Julietei de pe Transfăgărășan până i-a ieșit fum din portofel
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Cum au reușit 24 de iepuri să cucerească un întreg continent și să provoace dezastre. „Invazia începută în 1859 continuă și astăzi”
Mediafax
Pagube uriașe după un cutremur puternic în Granada, resimțit în mai multe regiuni din Spania
Click
Destinul trist al Andei Călugăreanu: respinsă de 9 ori la Teatru și părăsită de soț pentru o altă artistă. 34 de ani de la moartea ei
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Tușul din tatuaje nu este atât de sigur pe cât se credea, descoperă o analiză îngrijorătoare