Prima pagină » Știri politice » Relu Fenechiu, acord de recunoaștere a vinovăției la DNA

Relu Fenechiu, acord de recunoaștere a vinovăției la DNA

Relu Fenechiu, acord de recunoaștere a vinovăției la DNA
Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor, a încheiat un acord de vinovăție cu procurorii DNA, acesta recunoscând faptele de trafic de influență și spălare de bani pe care le-a comis în calitate de deputat

Procurorii anticorupție din Ploiești l-au trimis în judecată pe Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor, pentru trafic de influență și spălare de bani, fapte pe care le-ar fi comis în calitate de deputat, acesta semnând un acord de recunoaștere a vinovăției, în prezența avocatului, prin care cele două părți s-au pus de acord în privința pedepsei, urmând să execute 3 ani și zece luni dacă judecătorii vor fi de acord.

„În perioada 2012-2014, inculpatul Fenechiu Relu, a pretins și a primit de la o firmă de software, un procentaj de 15% din valoarea unor contracte promovate de Ministerul Justiției (în valoare de 13.990.059 lei fără TVA) și de o societate farmaceutică cu acționar majoritar Ministerul Sănătății (în valoare de 8.130.721 lei, fără TVA), pentru sprijinul promis și acordat în câștigarea și derularea acestor proiecte. Concret, sprijinul acordat de inculpatul Fenechiu Relu s-a materializat în intervenția sa la funcționari din cadrul Ministerul Justiției sau la persoane din conducerea societății farmaceutice, asupra cărora avea influență la acel moment”, transmit procurorii printr-un comunicat de presă.

În schimb, Fenechiu ar fi primit de la reprezentanții firmei de software, prin intermediul a două societăți pe care le controla, suma totală de 3.966.716,11 lei, adică peste 900.000 euro.

„Pentru a disimula proveniența ilicită a banilor, inculpatul Fenechiu Relu i-a determinat pe reprezentanții firmei de software să încheie cu societățile respective mai multe contracte de prestări servicii, care în realitate nu au fost executate”, explică DNA.

Procurorii au pus sechestru pe mai multe bunuri mobile și imobile ce aparțin lui Relu Fenechiu, stabilind prin acord și măsura confiscării echivalentului în lei al sumei de 901.526,38 euro (la data punerii în executare a hotărârii judecătorești). Dosarul a fost trimis la Tribunalul București.

Fostul ministru al Transporturilor a fost condamnat definitiv, pe 30 ianuarie 2014, la cinci ani de închisoare cu executare, iar fratele acestuia, Lucian Fenechiu, a primit o pedeapsă tot de cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul „Transformatorul”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fostul șef ANPC a luat „țeapă” cu biletul la concertul Metallica
Digi24
Cum încearcă presa rusă să creeze tensiuni între București și Kiev cu o minciună despre participarea lui Zelenski la B9
Cancan.ro
Andreea Sasu a fost dusă din nou de urgență la spital. Philipp Plein, mesaj sfâșietor
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Bolizi de sute de mii de euro folosiți de fiul procurorului Gigi Valentin Ștefan, anchetat într-un dosar de trafic de influență
Mediafax
Traian Băsescu crede că Bolojan va candida la Președinția României
Click
Locurile spectaculoase din România care au scăpat de aglomerație. Care sunt destinațiile oferă peisaje impresionante, liniște și experiențe autentice
Digi24
Schimb de replici între Adrian Câciu (PSD) și Oana Gheorghiu, după concertul Metallica: „A stat la lojă. Adoră privilegiile”
Cancan.ro
Ce au găsit medicii pe trupul lui Alexandru, copilul care a fost dispărut. Abia acum s-a aflat!
Ce se întâmplă doctore
Focar de norovirus pe o navă de croazieră din Caraibe: peste 100 de persoane infectate. Cum diferă de Covid-19 și Hantavirus
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Noul model Dacia Striker, surprins în trafic pe autostrada din Argeș. Imagini exclusive cu noul crossover
Descopera.ro
Ce s-ar întâmpla dacă rotația Pământului s-ar schimba?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Vreau să fac schimbul de ulei. Mecanicul: - Ce maşină e?
Descopera.ro
O descoperire uimitoare pune sub semnul întrebării originile vieții animale