Prima pagină » Știri » Autocar cu 26 de copii la bord, accident pe o cale ferată din Suceava

Autocar cu 26 de copii la bord, accident pe o cale ferată din Suceava

Autocar cu 26 de copii la bord, accident pe o cale ferată din Suceava
Mai multe pe gandul.info

Pompierii militari suceveni au intervenit cu trei autospeciale și două ambulanțe SMURD, iar în sprijinul lor au venit membri ai Comitetului Local pentru Situații de Urgență Dolhasca, polițiști, angajați ai CFR și o automacara de la o societate comercială din zonă.

În autocar se aflau 38 de persoane, din care 26 adolescenți cu vârste între 14 și 17 ani, care mergeau din orașul Salcea spre municipiul Pașcani.

Toate cele 38 de persoane au fost monitorizate din punct de vedere medical de către pompierii SMURD, dar nu au fost constatate probleme medicale deosebite.

Ulterior, persoanele au fost transportate cu două microbuze ale primăriei Dolhasca la un spațiu încălzit, unde li s-a oferit un ceai fierbinte. După aproximativ o oră, un alt autocar le-a preluat, iar oamenii și-au continuat drumul.

Traficul rutier a fost oprit pentru aproximativ o oră, iar cel feroviar a fost blocat până în jurul orei 13:00, când s-a reușit evacuarea și mutarea autocarului într-un loc sigur.

Angajații CFR au remediat defecțiunea la una dintre liniile de înaltă tensiune, urmând să rezolve problemele și pentru cea de-a doua linie.

FOTO:suceavanews.ro

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Țara care caută 16 oameni pentru un sejur de vis, totul gratuit
Digi24
Ludovic Orban: Nicușor Dan e președinte jucător la cacealma, dacă vine cu propuneri ca Eugen Tomac. Ar fi o petardă politică
Cancan.ro
Sile Cămătaru, despre împrumuturile acordate lui Gigi Becali: "Îmi dădea dolari vechi și...' Detalii nemaiauzite
Prosport.ro
FOTO. „Cel mai intim album” cu fotografii al iubitei lui Lamine Yamal
Adevarul
Fabrica uitată de lângă „autostrada cu tuneluri”. Cum a ajuns în ruină uzina de oțet și solvenți de la Margina
Mediafax
Țara celor o mie de insule, unde se află cheile paradisului
Click
Au revenit cu tractorul pe ogor! Dan Negru conduce un „monstru agricol” de 40.000 de euro: „Dacă statul ar ține cu țăranii români…”
Digi24
Misiune ieșită din comun: Polițiști deghizați în dansatoare pentru a prinde un traficant de droguri Data publicării: 26.05.2026 16:44
Cancan.ro
Lista pensionarilor scutiți de CASS. Cine nu plătește contribuția, deși are pensie peste 3.000 de lei
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa lui Cristian Mungiu. Regizorul premiat la Cannes locuiește într-o vilă spectaculoasă din București
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Cât costă parcarea în București, și cum faci să plătești MAI PUȚIN?
Descopera.ro
Puțini oameni știu: Ce este o secundă bisectă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, ce face ăsta sub pat ?!
Descopera.ro
Urme de viață antică, descoperite sub craterul unui asteroid