Prima pagină » Știri externe » Mormântul lui Iisus, deschis prima dată, după câteva secole: „Un moment critic”. VIDEO

Mormântul lui Iisus, deschis prima dată, după câteva secole: „Un moment critic”. VIDEO

Mormântul lui Iisus, deschis prima dată, după câteva secole: „Un moment critic
Mormântul în care se află corpul lui Iisus, depus după crucificare, a fost deschis de restauratori pentru prima dată, după câteva secole. Locul în care se presupune că a fost îngropat Hristos va fi restaurat într-o operațiune care va costa, în total, 4 milioane de dolari.
O placă de marmură care acoperă mormântul săpat în piatră, aflat în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalimul vechi a fost ridicată, ca parte a unei restaurări cu un cost total de 4 milioane de dolari, un proces delicat care vizează momumentul sacru al Creștinismului, arată un raport publicat de National Geographic, citat de The Guardian. Restauratorii vor putea, astfel, să examineze catafalcul original de piatră sau „patul de înmormântare” pe care se pare că s-ar fi odihnit trupul lui Iisus Hristos.
 
„Placa ce acoperă mormântul a fost dată la o parte și am fost surprinși să constatăm cât material de lucru se află dedesubt. Va fi o analiză științifică îndelungată, dar vom putea, în sfârșit, să ajungem la suprafața pietrei pe care, potrivit tradiției, a fost așezat trupul lui Hristos”, a declarat arheologul Fredrik Hiebert, partener al proiectului, pentru National Geographic.  
 

 
Mormântul este amplasat într-un edificiu de marmură, cunoscut sub numele de Edicul, care a fost restaurat de o echipă de specialiști greci de la Universitatea Tehnică Națională din Atena care a lucrat anterior și la consolidarea Acropolelor din capitala greacă și la Catedrala Sfânta Sofia din Istanbul. 
 
Antonia Moropoulou, liderul echipei științifice de supervizori, a spus că ridicarea plăcii de marmură a reprezentat un „moment critic” în restaurarea monumentului. „Tehnicile pe care le folosim pentru a ne documenta asupra acestui monument unic vor permite oamenilor să studieze descoperirile noastre de parcă ar fi fost ei înșiși în interiorul mormântului lui Hristos”. 
 
În proiectul de restaurare a bisericii sunt implicați 50 de experți, iar banii au venit de la mai mulți donatori, inclusiv de la Regele Abdullah al Iordaniei, iar operațiunile s-au derulat mai ales noaptea, pentru a permite accesul pelerinilor. Fondul Mondial pentru Monumente supervizează întreaga operațiune. Ediculul a fost reconstruit de patru ori, cel mai recent în 1810, în urma unui incendiu. 
 
Biserica Sfântului Mormânt adăpostește locul în care se presupune că Iisus Hristos a fost îngropat după crucificare și cel în care s-a produs Învierea. Șase denominații împart custodia lăcașului de cult, iar pentru a evita altercațiile, cheile au fost încredințate, în secolul al XII-lea, unei familii de musulmani. 
 
 
 
 
 
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SURSE Ce șanse are Dacian Cioloș să preia conducerea Francofoniei. Negocieri pe ultima sută de metri, calcule din culise și principala rivală a fostului premier
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
O membră CNA îi ia apărarea lui Nicușor Dan în scandalul jurnalistului interzis la Cotroceni și acuză presa de agresivitate. Alți membri atrag atenția asupra unui precedent periculos
Click
Ce vor face Gabi Torje și Alin Alexuc cu banii câștigați la Asia Express: „Nu sunt chiar atât de mulți!”
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
(P) De ce se gândea Marcus Aurelius atât de des la moarte? Filosofia care te învață să nu îți mai fie frică de sfârșit
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi