Prima pagină » Știri » Ce planuri și-au făcut cei peste 700 de candidați care au dat examenul de rezidențiat. Câți vor să plece din țară

Ce planuri și-au făcut cei peste 700 de candidați care au dat examenul de rezidențiat. Câți vor să plece din țară

Ce planuri și-au făcut cei peste 700 de candidați care au dat examenul de rezidențiat. Câți vor să plece din țară
FOTO - Caracter ilustrativ
Mai multe pe gandul.info

La Timișoara, concursul de intrare în rezidențiat a avut loc la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”.

Andrei Motoc, purtătorul de cuvânt al insitutuției, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că s-au înscris 730 de candidați, 559 fiind absolvenți de Medicină, 123 de Medicină Dentară și 48 de Farmacie.

„Nu au fost semnalate incidente, s-au înregistrat în jur de 15 absențe. În general, cei care au susținut examenul sunt absolvenții noștri, plus din județele limitrofe avem candidați care în anii trecuți nu au luat examenul: Arad, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți. Lucrările se corectează aici, dar ierarhizarea la București. Se trimit rezultatele la București și ministerul le va amesteca și pondera și va face o ierarhie pe întreaga țară”, a explicat Andrei Motoc.

Printre cei care au susținut concursul de rezidențiat la Timișoara se numără și Anca. Tânăra a terminat Facultatea de Medicină la Cluj-Napoca, dar își dorește să prindă un loc de medic rezident în specialitatea boli infecțioase la Spitalul „Victor Babeș”.

„Examenul nu a fost foarte greu, mai ușor decât mă așteptam, dar te obosește așteptarea asta. Părinții mei s-au mutat la Timișoara și de aceea îmi doresc să prind un post în oraș. Am luat peste 8 la examen, rămâne de văzut unde o să intru. Deocamdată, vreau să încep să fac rezidențiatul în țară, dar nu exclud posibilitatea de a pleca în străinătate”, a povestit Anca.

Pe de altă parte, Diana a terminat Facultatea de Medicină Dentară la Timișoara și își dorește să profeseze în țară.

„Examenul mi s-a părut destul de greu, au fost foarte multe întrebări de rezolvat, plus că durează mult, stai patru ore în examen. Suntem de la ora 08.00 aici. Îmi doresc să merg pe Ortodonție, să rămân la Timișoara”, a spus Diana.

La nivel național, peste 6.000 de absolvenți s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat. Concursul s-a desfășurat în centrele universitare București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.

Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obținut, în limita locurilor/posturilor publicate la concurs, alcătuindu-se o singură clasificare națională pentru fiecare domeniu.

Locurile și posturile rămase neocupate în urma finalizării alegerilor vor putea fi ocupate numai printr-un alt concurs de rezidențiat, anunță Ministerul Sănătății.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Revoltă în serviciile secrete americane. CIA și FBI blochează un plan controversat al lui Donald Trump, temându-se de un risc catastrofal
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Au explodat prețurile apartamentelor din România. Orașul în care locuințele noi sunt cu 21% mai scumpe decât anul trecut
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Prima linie de apărare a Pământului împotriva microbilor extratereștri