Prima pagină » Economic » La fiecare 6 ore, un medic pleacă din România. Topul țărilor care au angajat cei mai mulți doctori români

La fiecare 6 ore, un medic pleacă din România. Topul țărilor care au angajat cei mai mulți doctori români

Peste 10.000 de medici români lucrează în Germania, Franța și Marea Britanie, cele mai importante trei destinații spre care se orientează specialiștii români.

Peste 14.500 de medici români au solicitat de la Colegiul  Me­di­cilor din România (CMR) actele necesare pentru a putea profesa în afara țării în ultimii șase ani, cel mai mare „exod” fiind în­re­gistrat în 2011, când aproa­pe 3.000 de doctori au fost interesați să plece din țară. O socoteală simplă arată că, mai exact, la fiecare 6 ore un doctor român părăsește țara pentru a lucra în străinătate. 

„Numărul documentelor solicitate in­clude atât certificatele de bună practică me­dicală (certificate de good-standing), cât și adeverințele pentru nonmembri. În primele nouă luni ale anului 2016 au fost eliberate 1.434 de documente necesare practicării medicinei în străinătate”, au precizat reprezentanții Colegiului Me­dicilor.

Lipsa echipamentelor medicale perfor­mante, dar și subfinanțarea sectorului medical se reflectă în numărul de medici care aleg an de an să plece din România pentru a pune în practică ce au învățat în țară în cadrul unor clinici din străinătate.

CMR deține doar datele solicitărilor înregistrate, reprezentanții instituției arătând că medicii pot renunța la plecarea din țară chiar dacă au cerut actele necesare. Cele mai multe solicitări primite în perioada 2010 – 2015 au venit de la cadre specializate în medicină generală, medicină de familie și chirurgie generală, potrivit datelor Colegiului Medicilor.

Raportările care ajung la Colegiul Medicilor de la organizațiile profesionale din alte state arată că țările preferate de medicii care aleg să lucreze peste hotare sunt Germania (4.062 de medici români în prezent), Franța (peste 4.000 de medici români) și Marea Britanie (2.463 de medici în prezent), dar și Belgia, Italia sau Spania.

„Dacă ești umilit în fel și chip în țara ta, dar ești valorizat și respectat altfel în altă țară, este foarte simplu: trebuie să te duci în altă țară. La capitolul politică de sănătate, faptul că noi investim în pregătirea doctorilor pentru țări mai bogate este din start un nonsens. Noi trebuie să ne pregătim doctorii pentru noi, nu să pregătim oameni la nivelul cel mai înalt pentru a-i catapulta prin altă țară”, a spus Dan Ulmeanu, medic chirurg la Regina Maria.

Pentru medicii care nu vor să lucreze în sistemul public de sănătate există alternativa ofe­rită de sis­temul privat, o piață care a înre­gis­trat o evoluție de la an la an.

„Nu se ocupă nimeni de salarizarea lor (a medicilor – n. red.) onestă. Eu lucrez într-un sistem privat. Atunci toți ar trebui să lucreze în sistem privat? Pentru că nu ai acces la un sistem corect de evaluare justă a profesionalismului, trebuie să te duci undeva unde poți fi corect evaluat”, a mai spus doctorul Dan Ulmeanu.

Salariul mediu net în sistemul de sănătate din România este de 2.076 de lei (470 de euro), aproape de media pe economie, după ce a crescut cu 30% în ultimul an, ritm dublu față de creșterea salariului mediu pe economie. Chiar și așa, un medic specialist în Germania poate ajunge la venituri de 4.000 de euro, iar nivelul ridicat de pregătire și specializare crește și nivelul salarial. 

Citește continuarea pe Ziarul Financiar

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șeful care a cheltuit 90.000 de dolari pentru ca angajații să doarmă mai bine
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Șeful celei mai mari bănci din Rusia îi cere public lui Putin să pună capăt războiului: „Toți așteaptă încetarea luptelor”
Mediafax
Toți șoferii fac ACEEAȘI greșeală înainte de concediu. Regula de 0,2 care îți poate SALVA vacanța
Click
Cu ce se ocupă iubita lui Tudor Chirilă. O țeapă de 30.000 de euro a băgat-o pe Iulia Mîzgan în depresie. „Nu am fost atentă”
Digi24
Cel mai trist moment de la CM 2026: Sébastien Desabre, selecționerul RD Congo, șocat de anunțul făcut în direct
Cancan.ro
Zodia BLESTEMATĂ în iulie 2026. Neti Sandu anunță o dublă lovitură pentru acești nativi
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Pericolul ascuns al hainelor foarte ieftine de pe platformele online