Prima pagină » Știri politice » Chiul în masă în Parlament. Votul în cazul Bejinariu, amânat pentru a doua oară. VIDEO

Chiul în masă în Parlament. Votul în cazul Bejinariu, amânat pentru a doua oară. VIDEO

Chiul în masă în Parlament. Votul în cazul Bejinariu, amânat pentru a doua oară. VIDEO
Plenul Camerei Deputaților a amânat, pentru a doua oară, din lipsă de cvorum votul în cazul cererii DNA de încuviințare a începerii urmăririi penale a deputatului Eugen Bejinariu, acuzat de abuz în serviciu în dosarul "Microsoft", potrivit Mediafax.

„Este deplorabil că suntem atât de puțini. Este ultima ședință a actualei legislaturi. Ar fi trebuit să dovedim responsabilitate, să venim la serviciu, să ne facem treaba de deputați pentru care am fost aleși. Din nefericire, iată, suntem doar 50-60”, a spus deputatul independent Remus Cernea, de la tribuna Camerei, potrivit Mediafax.

În schimb, liderul grupului UDMR, Mate Andras Levente, le-a luat apărarea colegilor săi.

„Se cunoaște că în campanie mulți colegi lucrează în teritoriu. Ăsta e rolul oamenilor politici, de a strînge voturi în campanie. Eu nu pot să spun că sunt vinovați cei care nu au venit, nu e corect acum să ne certăm între noi pentru că unii lipsesc”, a spus Mate Andras Levente.

Lunea trecută, președintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, anunța suspendarea ședinței de plen în care trebuia să se voteze cererea DNA de încuviințare a începerii urmăririi penale a deputatului Eugen Bejinariu, tot din lipsă de cvorum, în condițiile în care în sală erau prezenți doar 130 de deputați. Cvorumul Camerei Deputaților este de 177 de deputați.

Secretarul general al PSD, Marian Neacșu, declara, la acel moment, că Bejinariu ”nu va beneficia de niciun fel de umbrelă a PSD” și îi solicita să își dea demisia din Parlament. La rândul lor, liberalii i-au cerut deputatului să își dea demisia.

Anterior, Comisia juridică, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților aprobase cererea DNA privind încuviințarea începerii urmăririi penale a fostului secretar general al guvernului în mandatul lui Adrian Năstase în dosarul „Microsoft”. 11 deputați juriști au votat în favoarea cererii procurorilor anticorupție, cinci împotrivă, iar doi s-au abținut.

La ieșirea de la ședință, Bejinariu a precizat, în fața jurnaliștilor, că nu a purtat discuții cu niciun reprezentant nici de la Microsoft, nici la Fujitsu Siemens.

„Nu am fost implicat în niciun fel în procedura de negociere, nu am discutat cu nimeni, cu niciun reprezentant. Nici de la Microsoft, nici la Fujitsu Siemens. Cu domnul Florică am discutat după ce s-au întâmplat aceste lucruri, dar nu am avut niciun fel de discuții cu privire la contract (…) Au fost ministerele de specialitate, Ministerul Comunicațiilor și Ministerul Educației. Nu aveam de ce să favorizez compania Fujitsu Siemens. Nu îi cunoșteam, nu știam nici compania”, declara Bejinariu la ieșirea de la ședința Comisiei juridice.

Cu privire la votul dat de Comisia juridică, Bejinariu preciza că nu este surprins.

„Știți că Comisia juridică dă un vot pe forma și nu pe conținutul dosarelor și pe referatul transmis de procurori de la DNA”, mai spunea acesta.

DNA a cerut urmărirea penală a fostului secretar general al guvernului, Eugen Bejinariu, în prezent deputat, pentru abuz în serviciu în dosarul „Microsoft”. Acuzația pe care procurorii anticorupție i-o aduc lui Eugen Bejinariu este de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, în perioada în care a deținut funcția ministerială.

„Bejinariu Eugen a exercitat următoarele activități: a inițiat și a susținut proiectele a două hotărâri de guvern (nr. 1473/11.12.2003 și nr. 470/01.04.2004), prin care s-a aprobat încheierea între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers GmbH, a unui contract comercial de închiriere de licențe referitor la produsele Microsoft, invocându-se, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse, în scopul de a favoriza această firmă prin evitarea organizării unei licitații publice; a inițiat și susținut proiectul Hotărârii de Guvern nr.1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licențe încheiat la data de 15.04.2004 între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers GmbH și pentru produsele educaționale Microsoft, fără a exista un necesar fundamentat; a semnat contractul comercial de închiriere licențe Microsoft din data de 15.04.2004 și actul adițional la acesta, cunoscând că nu era justificată achiziția din sursă unică”, se preciza în cererea Direcției Naționale Anticorupție.

Procurorii acuză că, în acest fel, s-a creat un prejudiciu total de aproape 67 de milioane de dolari.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bruxelles-ul are în sfârșit calendarul pentru aderarea Ucrainei și Moldovei la UE
Digi24
VIDEO NATO întărește „Poarta Focșani”. General al Alianței: „Suntem pregătiți oricând să luptăm. Chiar și în noaptea aceasta”
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, în centrul dezvăluirilor făcute de Sile Cămătaru: ,,A fost doar o..''
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Ce va alege UE între zâmbetul mieros al chinezilor și ostilitatea lui Trump. „Nu cred prea mult în acest scenariu”
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Ce nu se face de Rusalii. 7 superstiții și tradiții respectate de credincioși
Digi24
„Iată cum doborâți un F-18”: imagini din taberele milițiilor iraniene. Antrenamente cu rachete antiaeriene contra avioanelor de luptă
Cancan.ro
Predicție cutremurătoare pentru viitorul omenirii: Atac nuclear pe teritoriul SUA
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Diana Matei în costum de baie la 44 de ani. Artista a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă: „Mi-e foame de când mă știu”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Exclusiv | Cele 400 de radare fixe vor fi puse în funcțiune abia în toamna anului viitor. CNAIR: „Acum se analizează ofertele”
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?