Prima pagină » Știri politice » PSD și-a pus sigla în Calendarul Ortodox. Șef campanie Argeș: „E primul an când împărțim și calendare, Biserica le dă prea târziu”

PSD și-a pus sigla în Calendarul Ortodox. Șef campanie Argeș: „E primul an când împărțim și calendare, Biserica le dă prea târziu”

PSD a ajuns în Calendarul Ortodox pentru 2017. Câteva mii de exemplare, în care sub icoana Fecioarei Maria cu pruncul este, la aceeași dimensiune, sigla Partidului Social-Democrat sunt împărțite de PSD Argeș oamenilor pe stradă. Cum au ajuns pesediștii să amestece cele sfinte cu politica în campanie? „Din ce am înțeles eu, Biserica le dă prea târziu (calendarele - n.r.), iar prețurile acestora variază între 10 și 20 de lei. În unele zone, calendarele sunt prea puține în comparație cu populația, iar în unele mai multe. Astfel, s-au gândit colegii mei, fiind și în preajma sărbătorilor, că oricine are nevoie de un calendar", a explicat Ion Georgescu, șeful stafului de campanie în Argeș, comntând că „e un produs de calitate și de bun gust". „Este o modalitate de campanie electorală care foloseste abuziv o icoana. Patriarhia Română nu agreează și nici nu poate fi vorba despre vreun agrement între ea și PSD", a reacționat purtătorul de cuvânt la Patriarhiei, Vasile Bănescu.

Chipul Fecioarei Maria cu pruncul în brațe este folosit în materialele de propagandă electorală ale PSD, 5.000 de argeșeni primind calendare creștin-ortodoxe pe care apare, sub imaginea icoanei, și sigla social democraților, precum și urarea „PSD Argeș vă urează un AN NOU fericit!”,

Ion Georgescu, șeful staff-ului de campanie în Argeș susține că nu știe ca reprezentanții BOR să fi fost întrebați despre calendarele ortodoxe cu sigla PSD, însă crede că  e vorba de „un produs de calitate și de bun gust”.

„Nu știu dacă există acordul Bisericii. Cele 5.000 de exemplare au fost distribuite în Pitești, Topoloveni și Mioveni, acolo unde e populație mai multă. La orașe nu prea merge toată lumea la biserică. La țară, de regulă, femeile iau calendare de la preot.  E primul an când împărțim și calendare, alături de programul de campanie și o broșură de prezentare a candidaților. Din ce am înțeles eu, Biserica le dă prea târziu, iar prețurile acestora variază între 10 și 20 de lei. În unele zone, calendarele sunt prea puține în comparație cu populația, iar în unele mai multe. Astfel, s-au gândit colegii mei, fiind și în preajma sărbătorilor, că oricine are nevoie de un calendar. Noi am distribuit doar în Argeș. Nu știu dacă au fost tipărite și pentru alte județe. Am văzut că și alte partide au împărțit calendare. În cendare sunt trecute sărbătorile legale. E un produs de calitate și de bun gust. Nu se face campanie. Nu scrie nicăieri : votați! Are sigla PSD, dar nu scrie votați”, a declarat Ion Georgescu.  

Reacția Patriarhiei

Inițiativa electorală a pesediștilor din Argeș este calificată însă de patriarhie drept  „o modalitate de campanie electorală care folosește abuziv o icoană”. 

„Nu are în niciun caz consimțământul bisericii. Biserica nu are nicio legatură cu acest caz. Vă dați seama că orice icoană poate fi luată de pe internet și fotocopiată. Din păcate, observ că se apeleaza la astfel de mijloace de convingere, se încearcă sensibilizarea oamenilor credincioși prin astfel de materiale electorale. Patriarhia Română nu agreează și nici nu poate fi vorba despre vreun agrement între ea și PSD. Deci e o formulă a celor de la PSD în care se folosește în mod nepotrivit, calific eu, un însemn religios. Eu nu am aflat, aflu acum, de la dumneavoastră. Patriarhia Romana nu susține în niciun fel astfel de practici”, a declarat Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei. (CRISTINA CAZACU)

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șeful Jumbo, întrebat dacă se teme de intrarea olandezilor de la Action în România. Ce planuri de extindere are retailerul
Digi24
Expert american în securitate: România este a treia cea mai importantă țară din NATO. Întotdeauna va avea prezență militară a SUA
Cancan.ro
Ce au confiscat polițiștii la perchezițiile saloanelor pentru care văduva lui Gabriel Cotabiță lucra. Ce rol are Alina Cotabiță
Prosport.ro
FOTO. E una dintre cele mai frumoase femei din lume, dar a fost părăsită! Despărțirea momentului
Adevarul
Povestea arhitectului care a proiectat „Blocul Creion“ din Constanța. „Să pui un bloc la doi-trei metri de altul mi se pare inacceptabil“
Mediafax
Legi ciudate din Thailanda care îți pot strica vacanța. Turiștii riscă ani grei de închisoare dacă fac aceste lucruri banale
Click
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Digi24
Gafa comisă de ruși prin care o rețea uriașă de contrabandă cu petrol a fost demascată. „Așa au făcut avere oligarhii” din Rusia
Cancan.ro
Văduva lui Gabriel Cotabiță, ridicată de mascați într-un dosar de proxenetism! Descindere de amploare în Capitală!
Ce se întâmplă doctore
Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg! Vreme de două decenii a reușit să mențină acest rezultat formidabil
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Video / ISU Călărași scoate la intervenție utilajul ucrainean care trece prin zăpadă ca un tanc
Descopera.ro
Singura pisică din lume care latră ca un câine. Unde trăiește?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -– Te-am văzut în vis, erai dezbrăcată!
Descopera.ro
Un obicei zilnic comun contribuie decisiv la riscul de cancer, avertizează oncologii