Prima pagină » Știri politice » Liberalii se reunesc în ședință luni. Ce i-ar fi cerut lui Gorghiu liderii din teritoriu

Liberalii se reunesc în ședință luni. Ce i-ar fi cerut lui Gorghiu liderii din teritoriu

Liberalii se reunesc în ședință luni. Ce i-ar fi cerut lui Gorghiu liderii din teritoriu
Liderii PNL din teritoriu și de la nivel central se vor reuni, luni, în cursul după-amiezii, în ședință la sediul partidului din Modrogan pentru a discuta care sunt pașii pe care partidul îi va face, conducerea formațiunii urmând să rămână în funcție până la congres, au declarat surse din PNL pentru Mediafax. Mai mult, potrivit unor surse din aripa vechiului PNL, Alina Gorghiu ar fi discutat cu mai mulți lideri din teritoriu, iar aceștia i-ar fi spus să nu își dea demisia. De asemenea, liderii din teritoriu ar fi respins și demisia secretarului general al PNL, Ilie Bolojan, și le-ar fi cerut celor doi să rămână în funcții până la congresul care va avea loc anul viitor.

Liberalii din teritoriu și cei de la centru se vor reuni la sediul din Modrogan, au declarat pentru Mediafax surse din rândul liberalilor, precizând că este posibil ca Alina Gorghiu să nu își dea demisia așa cum a susținut că va face dacă PNL nu va intra la guvernare.

În partid sunt nemulțumiri legate de primarii care nu s-au mobilizat pentru a-i susține pe noii candidați. Sunt lideri care spun fie că ar trebui să aibă loc o reorganizare a partidului, fie că Alina Gorghiu ar trebui să își asume eșecul alegerilor parlamentare și să demisioneze, potrivit acelorași surse.

Pe de altă parte, Alina Gorghiu ar fi discutat cu mai mulți lideri din teritoriu, iar aceștia i-ar fi spus să nu își dea demisia, potrivit unor surse din aripa vechiului PNL. În plus, liderii din teritoriu ar fi respins și demisia secretarului general al PNL, Ilie Bolojan, și le-ar fi cerut celor doi să rămână în funcții până la conresul care va avea loc anul viitor.

Alina Gorghiu declara, lunea trecută, la Timișoara că în cazul în care nu se va realiza majoritatea parlamentară care să dea viitorul premier, anume Dacian Cioloș, răspunderea nu va fi doar a sa, ci și a celor din Biroul Politic Național și a șefilor de filiale. Gorghiu mai preciza, în cadrul unei conferințe de presă de la sediul PNL Timiș, că nimeni din partidul pe care-l conduce „nu fuge de demisie”, în cazul în care rezultatul după alegerile parlamentare nu este cel propus.

„Nimeni din PNL nu fuge de demisie și nu-și pune problema să nu-și asume răspunderea. Suntem într-un moment în care, însă, trebuie să discutăm de rezultate. Performanța în politică se măsoară în voturi și în procente, nu se măsoară altfel, oricât ne-am dori. În PNL, conducerea fixează target pe fiecare județ. Evident că există un target și pe Timiș și evident că nu-l voi face public, e o strategie internă a partidului. Dacă majoritatea parlamentară care să dea premier în persoana lui Dacian Cioloș nu se face, răspunderea nu este doar a Alinei Gorghiu, ci va fi a tuturor din Biroul Politic Național și a tuturor șefilor de filială care nu produc rezultatul la care s-au angajat”, declara, la acel moment, Gorghiu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Moș Nicolae se apropie: copiii își pregătesc ghetuțele. Tradițiile și obiceiurile dedicate Sfântului Nicolae
Digi24
JD Vance: UE nu ar trebui să atace companiile americane pentru „mizerii”. Elon Musk s-a grăbit să-i mulțumească vicepreședintelui
Cancan.ro
Rodica Stănoiu, înmormântare stranie, fără preot. S-au cântat colinde în loc de veșnica pomenire.
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
O ucraineancă dată dispărută a fost găsită în mansarda unui român. Ce au declarat cei doi poliției: „Ea a fost cea care a organizat totul”
Mediafax
Horoscop 6 decembrie 2025: Zodiile care pot face pași importanți în iubire, la muncă sau în decizii personale
Click
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Digi24
VIDEO Trump vrea ca strategia de securitate a SUA să fie valabilă în toată lumea. Europa, în „declin civilizațional”, pusă pe planul do
Cancan.ro
Nuntă surpriză în Guvernul României. Premierul Ilie Bolojan s-ar fi căsătorit în secret
Ce se întâmplă doctore
Planta pe care trebuie să o pui la ușa casei ca să atragi bani, noroc și protecție, conform Feng Shui
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
SINGURA diferență dintre Coca-Cola și Pepsi! Tu ȘTII?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Transpirația nu spune cât de mult muncești, de fapt, la antrenament