Prima pagină » Știri » Două doctorițe din Brașov, condamnate la închisoare pentru că au trimis prea târziu o ambulanță la o pacientă, care între timp a murit

Două doctorițe din Brașov, condamnate la închisoare pentru că au trimis prea târziu o ambulanță la o pacientă, care între timp a murit

Două doctorițe din Brașov, condamnate la închisoare pentru că au trimis prea târziu o ambulanță la o pacientă, care între timp a murit
Trei ani cu suspendare pentru două doctorițe, întrucât o ambulanță a ajuns prea târziu la o pacientă. Fosta șefa a Ambulanței Brașov, Magdalena Piroska, și actuala directoare medicală, Mărioara Văitiș, au fost acuzate de ucidere din culpă. Asta pentru că la cazul respectiv a fost trimisă mai întâi o ambulanță privată, în loc de una de la SMURD. Femeia care aștepta salvarea a murit între timp.

Totul s-a întâmplat în urmă cu 5 ani. Un apel la 112 anunța că o femeie de 44 de ani și-a pierdut cunoștința în holul unui hotel din Poiana Brașov. La serviciul de Ambulanță Brașov nu erau mașini disponibile, așa că spre hotel a fost trimisă o salvare privată, anunță televiziunea publică. Decizia ar fi fost luată în baza unui document potrivit căruia 7 cazuri trebuiau trimise în fiecare zi către serviciul privat de ambulanță.

Asta deși un protocol semnat la nivel național arată că ar fi trebuit solicitat ajutorul SMURD. S-a întâmplat așa pentru că nici salvarea privată nu a ajuns la hotel. A ajuns în cele din urmă mașina de la SMURD, însă a fost prea târziu pentru femeia de 44 de ani.

Judecătoria Brașov le-a condamnat pe cele două doctorițe la câte trei ani de închisoare cu suspendare, iar Ambulanța Brașov a fost amendată cu 100 de mii de lei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Politicienii germani vor să schimbe legea care „îi protejează” de insulte
Digi24
Cu cât a fost amendată o persoană care a trezit cu sirena unui vapor un urs polar care dormea într-un arhipelag norvegian
Cancan.ro
Cristian Boureanu a comis-o din nou! A condus o puștoaică acasă, iar la final s-a lăsat cu scandal
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Anomalie pe piața energetică. De ce produc prosumatorii cu fotovoltaice energie record abia după oprirea Reactorului 2
Mediafax
Expert spaniol în longevitate: „Nu aș recomanda aceste trei fructe nici celui mai mare dușman al meu”
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
De ce a lipsit Nicușor Dan de la ceremoniile de Ziua Marinei. Explicațiile consilierului prezidențial Eugen Tomac
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Simone Tempestini, aproape de PODIUMUL european la raliuri! Cum s-a descurcat românul în Raliul Cehiei?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Ai probleme cu somnul într-un loc nou? De vină este „efectul primei nopți”