Prima pagină » Știri politice » USR se opune validării mandatului lui Dragnea. Nicușor Dan: Declarația lui Iordache, de un ridicol absolut

USR se opune validării mandatului lui Dragnea. Nicușor Dan: Declarația lui Iordache, de un ridicol absolut

USR se opune validării mandatului lui Dragnea. Nicușor Dan: Declarația lui Iordache, de un ridicol absolut
Președintele USR, Nicușor Dan, a anunțat, duminică, într-o postare pe Facebook, că partidul pe care îl conduce se va opune validării mandatului de deputat al liderului PSD, Liviu Dragnea, catalogând declarația recentă a lui Florin Iordache, pe acest subiect, drept una "de un ridicol absolut".

„Ne vom opune validării mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea condamnat pentru fraudă electorală. Declarația lui Florin Iordache avocatul PSD, că incompatibilitatea între mandat și condamnarea pentru fraude în alegeri, nu se referă la trecut mi se pare de un ridicol absolut. Dar la ce fraude se poate referi regulamentul Camerei Deputaților, la cele din viitor?”, a declarat Nicușor Dan, în cadrul unei postări pe Facebook.

PNL va pleda, la rândul său, pentru invalidarea mandatului de deputat al președintelui PSD și va vota în consecință. Mai mult, liberalii iau în calcul sesizarea CCR în cazul în care PSD va avea câștig de cauză la vot. Anunțul a fost făcut, duminică, de președintele interimar al PNL, Raluca Turcan.

Potrivit Regulamentului Camerei Deputaților, comisia de validare propune invalidarea alegerii unui deputat în cazul în care constată încălcarea prevederilor legale privind condițiile de eligibilitate și în cazul în care există o hotărâre judecătorească de condamnare, rămasă definitivă, privind săvârșirea de către respectivul deputat a unor infracțiuni legate de derularea procesului electoral.

Cu toate acestea, raportul comisiei de validare trebuie să treacă și de votul deputaților. Șeful Camerei, Florin Iordache, susține că prevederea din Regulament nu i se aplică lui Dragnea, deoarece nu are legătură cu alegerile de acum.

Totodată, deputatul PSD, Eugen Nicolicea, a declarat, duminică, pentru Mediafax, că articolul în baza căruia a fost condamnat liderul PSD Liviu Dragnea nu face referire la fraudă electorală, el arătând că aceia care vorbesc de invalidarea mandatului de deputat al lui Dragnea și sesizarea CCR se fac de râs.

„Să le luăm pe rând: pentru ce a fost condamnat Dragnea? Pentru folosirea influenței de lider politic pentru a obține foloase. Unde scrie fraudă aici? Articolul pentru care a fost condamnat nu face referire la fraudă electorală. Sancțiunea nu este fraudă electorală, deci nu este cazul nici măcar să se discute despre acest subiect”, a precizat Nicolicea.

La rândul său, șeful ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a spus despre această inițiativă a PNL că, din punct de vedere politic, este „o greșeală” și a precizat că i se pare anormal să scoată de la naftalină un articol care ar fi trebuit să funcționeze și până acum, dar pe care nimeni nu l-a invocat.

„Lucrul acesta pentru mine înseamnă două lucruri: o dată un aspect juridic în care nu vreau să intru, dar din punct de vedere politic mi se pare o greșeală. Linia pe care s-au înscris și discursul pe care l-au avut i-au tras în jos, încât PNL a ajuns să preia modelul PDL, a pierdut valorile liberale și este condus în stil PDL. De ce nu s-a cerut atunci suspendarea lui Dragnea în mandatul pe care tocmai îl încheie? Aici este o chestiune foarte importantă care nu poate fi neglijată: importanța și semnificația votului politic pe care cred că PNL nu o înțelege și nu o poate eluda”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu duminică, la Digi24.

Recomandarea video

Mediafax
Ciucu: Președintele ne-a întrebat ce părere avem de un tehnocrat. I-am spus că proastă
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Detaliul care răstoarnă ANCHETA în cazul lui Cristian Staicu, medicul anestezist găsit mort în apartamentul său
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Calvarul ucrainenilor care țin piept rușilor în „zona morții” din tranșee subterane. „Frontul s-ar prăbuși fără noi”
Mediafax
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Click
Reacția lui Octavian Ursulescu, după ce Ucraina și Moldova ne-au dat 3 puncte la Eurovision 2026: „E trist și dureros, ne sunt datoare rău!”
Digi24
Ce va face PNL dacă Nicușor Dan propune un premier tehnocrat. Emil Boc: „Lucrurile sunt foarte clare”
Cancan.ro
Gestul NEAȘTEPTAT făcut de tatăl lui Rareș Cojoc, după ce a aflat că fiul său divorțează de Andreea Popescu. Abia acum s-a aflat!
Ce se întâmplă doctore
Imagine virală cu o legendă a muzicii românești. O recunoști pe fetița din fotografie?
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
Europa a dezvăluit un posibil rival pentru racheta Starship de la SpaceX