Prima pagină » Știri externe » Viitorul lui Lagarde la șefia FMI, în pericol, după condamnarea ei. Anunțul făcut de conducerea Fondului Monetar Internațional

Viitorul lui Lagarde la șefia FMI, în pericol, după condamnarea ei. Anunțul făcut de conducerea Fondului Monetar Internațional

Viitorul lui Lagarde la șefia FMI, în pericol, după condamnarea ei. Anunțul făcut de conducerea Fondului Monetar Internațional
Mai multe pe gandul.info

UPDATE: Conducerea Fondului Monetar Internațional se va reuni „în scurt timp” pentru a analiza verdictul de neglijență stabilit de o instanță din Franța în cazul directorului instituției, Christine Lagarde, anunță purtătorul de cuvânt al FMI, citat de cotidianul Le Figaro.

„Consiliul de administrație al FMI, reprezentând cele 189 de state membre, se va reuni în scurt timp pentru a evalua cele mai recente evoluții”, a declarat Gerry Rice, purtătorul de cuvânt al instituției internaționale.

Reuniunea va avea loc luni, au declarat surse din cadrul FMI.

Judecătorii instanței de arbitraj au hotărât ca directorul FMI să nu primească nicio sancțiune. Christine Lagarde risca până la un an de închisoare și o amendă penală de 15.000 de euro.

Decizia Curții de Justiție a Republicii Franța poate fi contestată la Curtea de Casație.

Conform unor surse citate de postul francez RTL, Christine Lagarde a părăsit Franța înainte de anunțarea verdictului, fiind la Washington. Statutul FMI nu prevede demiterea automată în cazul condamnării.

Cazul datează de acum aproape 20 de ani, când Christine Lagarde era ministru al Economiei în Administrația președintelui Nicolas Sarkozy. Christine Lagarde fusese inculpată în Franța în decembrie 2015, iar pentru inițierea procesului a fost nevoie de aprobarea instanței supreme. Decizia de inculpare, în decembrie 2015, a fost surprinzătoare, dat fiind că procurorii recomandaseră în septembrie încetarea anchetei care o viza pe Christine Lagarde.

Fostul ministru al Economiei a fost cercetată pentru neglijență în serviciu, reproșându-i-se că nu s-a opus unei decizii de arbitraj și nu a formulat recurs contra sentinței din iulie 2008 care îl favoriza pe Bernard Tapie. Dosarul se referă la o sentință de arbitraj prin care Bernard Tapie a primit 403 milioane de euro, dintre care 45 de milioane ca prejudiciu moral, pentru încheierea unui litigiu cu Banca Crédit Lyonnais privind vânzarea Adidas în 1994.

Christine Lagarde a argumentat, pe parcursul investigației și a procesului, că a acționat în interesul statului francez, prin respectarea în totalitate a legii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Are toate avizele, dar stă blocat. Cine a oprit proiectul Bala
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Motivul trist care l-a făcut pe medicul de 28 de ani să ia decizia tragică! De ce a făcut asta
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
A fost salvat de două ori de la înec, dar s-a întors în mare cu steagul roșu arborat. Explicația psihologului
Mediafax
Gară imensă de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Câștigurile neașteptate ale unor vloggeri români după 4 ani de YouTube: „Ne putem lua o casă?
Digi24
Cum a ajuns un medic din Tulcea, specializat în oncologie şi hematologie pediatrică, să lucreze în construcţii, ca muncitor necalificat
Cancan.ro
Orașele din România în care sunt anunțate ninsori în septembrie, potrivit meteorologilor Accuweather
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
O fosilă veche de 30 de ani ascunde oasele unui monstru marin necunoscut