Prima pagină » Știri politice » Iohannis îi așteaptă pe cei de la PSD la Cotroceni împreună cu ALDE. Dragnea: „Sper să înțeleagă demersul nostru”

Iohannis îi așteaptă pe cei de la PSD la Cotroceni împreună cu ALDE. Dragnea: „Sper să înțeleagă demersul nostru”

Iohannis îi așteaptă pe cei de la PSD la Cotroceni împreună cu ALDE. Dragnea: „Sper să înțeleagă demersul nostru
Președintele Klaus Iohannis a acceptat să primească împreună PSD și ALDE la consultări, în cursul zilei de miercuri, după ce Liviu Dragnea a anunțat că va face o solicitare oficială, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al președintelui României. Anunțul vine la scurt timp după ce președintele PSD Liviu Dragnea a precizat că șeful statului nu a răspuns scrisorii transmise de PSD-ALDE prin care îi era anunțată intenția celor două formațiuni de a merge împreună la Cotroceni, arătând că speră ca Iohannis să înțeleagă demersul lor.
„Domnul președinte a primit scrisoarea trimisă de PSD și ALDE și a fost de acord să îi primească la consultări împreună, mâine, de la ora 11″, a declarat, pentru agenția MEDIAFAX, Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al președintelui.
 
Inițial, Partidul Soocial Democrat a fost invitat la consultări în cursul zilei de miercuri, iar ALDE în cursul zilei de joi. În aceste condiții, liderul PSD a anunțat, luni, după ce a semnat protocolul de constituire a coaliției de guvernare PSD-ALDE, că cele două formațiuni vor merge împreună la consultările convocate de președintele Klaus Iohannis pe tema desemnării prim-ministrului.
 
„O să-i trimitem președintelui o scrisoare în care o să-l anunțăm în mod oficial de constituirea acestei coaliții, o să-i trimitem și textul protocolului, o să-l informăm că o să mergem împreună și o să mergem împreună – am înțeles că miercuri la 11.00 e invitat PSD – miercuri la 11.00 mergem împreună”, a spus Dragnea.
 
Întrebat marți dacă a primit vreo reacție oficială din partea șefului statului referitor la intenția de a participa la consultări împreună cu ALDE, liderul social-democraților a răspuns negativ, exprimându-și speranța că președintele va înțelege motivele acestei decizii.
 
„Nu, nu a răspuns. Sper să înțeleagă președintele demersul nostru, care este unul firesc. Avem deja o coaliție constituită. Am stabilit că vom lucra împreună, vom face o propunere unică de candidat pentru funcția de prim-ministru și ni se pare firesc să mergem împreună”, a spus Dragnea. „Noi mâine la 11.00 vom merge împreună cu colegii de la ALDE”, a adăugat Dragnea, care a menționat că scrisoarea către șeful statului a fost transmisă luni după-amiază, imediat după semnarea protocolului de constituire a coaliției PSD-ALDE.
 
 
 
 
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Care era numele real al lui Mircea Albulescu. Regretatul actor ar fi împlinit astăzi 92 de ani
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!