Cele mai frumoase tradiții din Ajunul Crăciunului

Ajunul Crăciunului, zi de post aspru

Ajunul Crăciunului este ultima zi de post din Postul Nașterii Domnului. Acest post, care începe în ziua de 15 noiembrie și se încheie în ziua de 24 decembrie, ne aduce aminte de patriarhii și drepții Vechiului Testament, care au petrecut timp îndelungat, în post și rugăciune, așteptând venirea lui Mesia, Mântuitorul lumii, informează crestinortodox.ro.

Dacă primele 39 de zile ale acestui post sunt mai ușoare, din punct de vedere alimentar, între ele existând mai multe zile în care Părinții Bisericii au rânduit „dezlegare la pește”, cea de-a patruzecea zi a postului este una de aspră postire, adică de ajunare, scrie Teodor Danalache pentru crestinortodox.ro. Obiceiul de a ajuna în această ultima zi a postului este consemnat încă din secolul al IV-lea.

FLASH NEWSTrump anunță că războiul cu Iranul se va încheia „în curând”, dar pune o condiție: „Trebuie să obținem o victorie totală”

08:24

EDITORIALȘtefan Popescu – Miza centrală a negocierilor dintre SUA, Rusia și Ucraina, de la Abu Dhabi: arhitectura de securitate europeană

08:00

Astfel, în ajunul Crăciunului, fiecare credincios ajunează după putere, până la Ceasul al IX-lea (ora 15.00), fără să mânânce nimic. În unele zone, credincioșii ajunează până mai târziu, așteptând răsăritul luceafărului de seară, în amintirea stelei care a vestit magilor Nașterea Domnului.

După ceasul prânzului, spre seară, se obișnuiește să se mănânce grâu fiert, amestecat cu fructe și miere, în amintirea postului Prorocului Daniel și al celor trei tineri din Babilon (Daniel 1, 5-16). Această zi de post aspru mai amintește și de postul ținut odinioară de catehumenii care, în seara acestei zile, erau botezați și împărtășiți pentru prima dată cu Sfintele Taine, în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare.

În seara zilei de ajun, credincioșii obișnuiesc să mănânce o mâncare dulce, numită în popor „Scutele lui Iisus”. Cu făină, apă și sare se frământă niște lipii subțiri care se coc pe plită. Acestea se înmoaie într-un sirop dulce (apă cu miere sau zahăr) și se presară cu nuca măcinată.

Ajunul Crăciunului, zi de colindat

Nașterea Domnului este anunțată în lume de creștini prin colinde, primii care pornesc cu colindatul, în dimineața de Ajun, fiind copiii și tinerii. Aceștia sunt primiți de creștini cu mere, nuci, covrigi și cu acele turte numite „Scutecelele lui Hristos”. Pentru că până după Sfânta Liturghie din ziua de Crăciun este încă post, colindătorii trebuie și ei primiți cu daruri de post (covrigi, turte, nuci, fructe).

Darurile

Darurile sunt copturi și se pregătesc cât să îmbodobească masa din Ajun: covrigi și covrigei, colaci și colăcei, pentru copiii care colindă, pentru colindătorii feciori, pentru preot, pentru pus pe masa de Crăciun, pentru trimis la nași, pentru pomana celor adormiți. Se spune că în cele douăsprezece zile dintre ani, sufletele morților vin să petreacă alături de cei vii. Pe masa din Ajunul Crăciunului se pun daruri și pentru ei, turte muiate în sirop de zahăr și presărate cu nucă pisată, grâu fiert cu miere, prune fierte, bob bătut. În unele locuri din România, aceste daruri se dau de pomană vecinilor în dimineața de Crăciun, scrie Irina Nicolau în cartea „Ghidul sărbătorilor românești.”

Ajunul Crăciunului, când preotul vestește Nașterea Domnului

Tot în ultima zi a postului Crăciunului, preotul umblă pe la casele credincioșilor cu icoana Nașterii Domnului, spre a vești măritul praznic al Întrupării Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria. Din punct de vedere liturgic, putem spune că această tradiție, a umblatului cu icoană, este un fel de slujbă în afară zidurilor bisericii. Este o slujbă săvârșită pe ulițe și pe străduțe, prin curți și prin case, pe la ferestre și pe la uși. Precum odinioară făcea crainicul, părintele se străduiește a anunța în tot locul și pe tot omul o mare veste: Dumnezeu se face om, rămânând însă Dumnezeu. Astfel, singurul lucru nou sub soare se arată vrednic de o asemenea mare vestire.

Fiecare preot vestește Nașterea Domnului în parohia lui. În funcție de mărimea parohiei, preotul poate începe să umble cu icoana mai devreme sau mai târziu. Astfel, la sate, această vestire se petrece chiar în ajunul Crăciunului, pe când la orașe, unde parohiile sunt mai mari și credincioșii mai numeroși, preoții încep să umble cu icoana ceva mai devreme.

Ajunul Crăciunului modifică rânduiala liturgică

În ajunul Crăciunului se citesc „Ceasurile Împărătești” și se săvârseste Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia. În cadrul acestor slujbe sunt rânduite spre citire mai multe profeții din Vechiul Testament privind Nașterea Domnului.

Dacă ajunul Crăciunului cade într-o zi de sâmbătă sau dumnica, slujba numită „Ceasurile Împărătești” se mută în vinerea dinainte, această zi devenind „zi aliturgică”, adică zi în care nu se săvârșește Sfânta Liturghie”. Această slujba a Ceasurilor este numită astfel deoarece, în lumea bizantină, la această participau și împărații, iar la noi se adună în biserica toată familia domnească, informează crestinortodox.ro.

Dacă ajunul Crăciunului cade în zilele de luni până vineri, în ziua de ajun se va săvârși Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, iar în ziua praznicului se va săvârși cea a Sfântului Ioan Gură de Aur. Dacă ajunul va cădea însă într-o zi de sâmbătă sau duminică, în ziua de ajun se va săvârși Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în ziua praznicului se va săvârși cea a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia.

Ajunul Crăciunului, prilej de bucurie și rugăciune

După noaptea de ajun, trei zile la rând, în toate bisericile se săvârseste Sfânta Liturghie. Din pricina bucuriei marelui praznic al Nașterii Domnului, s-a rânduit ca în perioada cuprinsă între Crăciunului și Bobotează să nu se facă îngenuncheri și plecăciuni. Excepție fac însă canoanele primite de la duhovnic, săvârșite în taină camerei fiecăruia.