Prima pagină » Știri externe » Planul de restructurare a datoriilor Greciei, DEBLOCAT în ianuarie

Planul de restructurare a datoriilor Greciei, DEBLOCAT în ianuarie

Planul de restructurare a datoriilor Greciei, DEBLOCAT în ianuarie
Miniștrii de Finanțe din zona euro vor debloca planul de restructurare a datoriilor Greciei în luna ianuarie, după ce Guvernul Alexis Tsipras a dat asigurări că va onora angajamentele asumate prin planul internațional de asistență financiară, afirmă surse UE citate de site-ul agenției Reuters.

„Am primit o scrisoare din partea autorităților elene ca răspuns la preocupările exprimate de instituții și de Grupul de lucru al zonei euro față de măsurile fiscale adoptate recent de Parlamentul grec”, a declarat un funcționar european, sub protecția anomiatului.

„Am primit asigurări, inclusiv prin evaluările realizate de instituțiile internaționale, că preocupările inițiale, referitoare atât la proceduri, cât și la conținut, sunt atenuate prin această scrisoare (…). În acest context, procedurile decizionale formale privind măsurile de ajustare vor fi efectuate în ianuarie de Mecanismul European de Stabilitate și de Fondul European de Stabilitate Financiară”, a precizat oficialul citat.

În urmă cu trei zile, creditorii din zona euro se declarau încrezători că în curând se va găsi o soluție pentru reactivarea planului de restructurare a datoriei Greciei, suspendat după ce Guvernul Alexis Tsipras a dispus în mod neașteptat măsuri suplimentare de asistență socială.

„Colaborăm constructiv cu instituțiile de resort și cu autoritățile elene pentru găsirea unei soluții în privința implementării unor măsuri pe termen scurt în planul de restructurare a datoriei suverane. Suntem încrezători că această problemă poate fi soluționată în curând”, declara un funcționar din cadrul Eurogrupului sub protecția anonimatului.

Eurogrupul a decis pe 14 decembrie suspendarea acordului recent pentru restructurarea datoriilor Greciei, după anunțul neașteptat al lui Alexis Tsipras privind plata unor bonusuri destinate pensionarilor săraci, în contextul în care Grecia a depășit ținta principală de surplus în 2016. Măsurile de asistență socială, care vor costa 617 milioane de euro, au fost aprobate de Parlamentul de la Atena.

Creditorii internaționali – Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional – au exprimat nemulțumire în legătură cu bonusurile de Crăciun acordate de Guvernul de stânga de la Atena pensionarilor săraci. Mecanismul European de Stabilitate (MES) – organismul zonei euro care gestionează programele de asistență financiară destinate țărilor aflate în situații dificile – susține că nu i-a fost cerută aprobarea pentru acest set de măsuri sociale.

Premierul grec, Alexis Tsipras, a susținut, în cursul unei întrevederi cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, că Grecia va avea o creștere economică puternică, argumentând că acest lucru trebuie să ajute la „vindecarea rănilor crizei”, după „sacrificii în numele Europei”. „Proiecțiile pentru economia Greciei sunt extrem de pozitive pentru anul viitor”, declara Alexis Tsipras în cursul unei vizite la Berlin, precizând că așteaptă o creștere economică de 2,7% în 2017 și de 3,1% în 2018. Însă premierul de stânga a subliniat că dezvoltarea economică nu ar trebui să se limiteze la statistici și cifre. „Vrem să vindecăm rănile crizei și să facilităm situația celor care în ultimii ani au făcut mari sacrificii în numele Europei”, a subliniat Tsipras. Angela Merkel a refuzat să aibă o poziție clară asupra acestui subiect, precizând doar că „evaluarea premierului grec asupra situației va avea un rol clar în discuții”.

Pe 5 decembrie, miniștrii de Finanțe ai statelor din zona euro au aprobat un set de măsuri de restructurare pe termen scurt a datoriei suverane a Greciei. După reuniunea miniștrilor de Finanțe din zona euro, Klaus Regling, șeful Mecanismului European de Stabilitate (MES), declara că procesul de implementare a măsurilor va începe în câteva săptămâni. Datoria Greciei ar urma să fie restructurată pe termen scurt, facilitându-se plățile în perioada anilor 2030-2040, cu obiectivul reducerii datoriei suverane cu 20% din PIB până în anul 2060. Dobânzile variabile vor fi eliminate, rămânând cele fixe, situație care va genera costuri suplimentare pe termen scurt, dar și reducerea lor pe termen lung.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un șofer din București a lovit un copac și două ambulanțe SMURD
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
FBI intră pe fir în cazul lui Emil Gânj! Descoperiri ULUITOARE în telefonul criminalului din Mureș
Prosport.ro
Mădălina Ghenea i-a înnebunit pe arabi. Cum și-a făcut apariția în Qatar
Adevarul
Povestea celui mai bogat sat din Ucraina, aflat la graniţa cu România. Paradoxul castelelor din Nyzhnia Apșa
Mediafax
AEP: Peste 2.2 milioane de alegători înscriși pentru alegerile locale parțiale de duminică
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Rachete spațiale, aur ilegal și o misiune imposibilă a Legiunii Străine: De ce nu poate Europa să își apere frontiera din Amazon
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Rodica Stănescu înainte să moară! Se transformare radical de dragul iubitului. Intervenții estetice și...
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Un EXPERT spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat INTELIGENTE
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Un fost director Microsoft, impresionat de transformarea României din ultimii ani