Prima pagină » Știri » Procurorul general a anunțat când se dă decizia în dosarul Hexi Pharma

Procurorul general a anunțat când se dă decizia în dosarul Hexi Pharma

Procurorul general a anunțat când se dă decizia în dosarul Hexi Pharma
Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, joi dimineață, că în dosarul Hexi Pharma va fi dată o soluție în februarie 2017, la această oră fiind analizate ultimele probe, cum ar fi rapoartele de expertiză depuse la dosar și care trebuie traduse în limba română.

„Probațiunea a ajuns în stadiul final de administrare. Avem acum ultimele probe cum ar fi rapoartele de expertiză care au fost depuse la dosar și care trebuiesc traduse în limba română. Apoi, se va face imediat o evaluare a tuturor probelor în raport de aceste rezultate ale raportului de expertiză și vom avea cel târziu în februarie soluția emisă în acest dosar”, a declarat, joi dimineața, procurorul general al României, Augustin Lazăr.

Surse judiciare au declarat pentru agenția de presă MEDIAFAX că rezultatele Hexi Pharma venite din Cehia arată că dezinfectanții sunt ineficienți.

În dosarul de la Parchetul General este cercetată Flori Dinu, directorul general al Hexi Pharma, fiind acuzată de 99 de infracțiuni de înșelăciune în formă continuată, 29 de infracțiuni de înșelăciune și participație improprie la zădărnicirea combaterii bolilor.

Mihai Leva, șef de producție la Hexi Pharma, este cercetat pentru complicitate la participație improprie la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, în formă continuată.

„În această cauză a evoluat cercetarea penală și suntem în măsură să spunem că există circa 280 de părți civile, unități spitalicești, care s-au constituit părți civile în cauză. Prejudiciul, așa cum a fost structurat, se ridică la 70 de milioane de lei, în acest moment. Vom vedea în continuare cum se va delimita o secțiune a dosarului care să poată fi soluționată într-o perioadă rezonabilă”, a declarat Augustin Lazăr la jumătatea lunii iulie.

Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, a decedat la puțin timp după izbucnirea scandalului privind dezinfectanții diluați, la data de 22 mai, în urma unui accident rutier.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Câți ani de necontributivitate sunt asimilați pentru pensionare
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
La ce alte pericole se expun fumătorii, în afară de cancer?