Prima pagină » Știri politice » Tăriceanu: Scrisoarea lui Iohannis a fost dată la presă să facă valuri, nu era făcută pentru Parlament

Tăriceanu: Scrisoarea lui Iohannis a fost dată la presă să facă valuri, nu era făcută pentru Parlament

Tăriceanu: Scrisoarea lui Iohannis a fost dată la presă să facă valuri, nu era făcută pentru Parlament
Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a spus marți că scrisoarea președintelui Iohannis prin care anunță că a declanșat procedura de organizare a unui referendum a fost dată întâi la presă, să facă „valuri", afirmând că Birou Permanent al Senatului va stabili pașii următori.

„Documentul cu scrisoarea președintelui prin care anunță că a declanșat procedura privind organizarea unui referendum național a fost dat întâi la presă, pentru că nu era făcut pentru Parlament. Era făcut ca să facă valuri în presă”, a scris Tăriceanu pe Facebook.

Biroul Permanent va stabili care vor fi următorii pași, a mai spus Tăriceanu, care a adăugat că există niște proceduri clare în Parlament și că ele trebuie respectate în organizarea referendumului cerut de Iohannis. 

„La Parlament noi avem un regulament și o lege, care ne obligă în actualele condiții, să dăm drumul la procedurile care se impun pentru organizarea referendumului cerut de președinte. Vom discuta acest lucru în Biroul Permanent și vom stabili pașii care trebuiesc urmați”, a spus președintele Senatului.

Marți dimineață, președintele Klaus Iohannis a transmis oficial spre Parlament o scrisoare în care anunță că îi consultă pe senatori și pe deputați în privința declanșării referendumului pe tema grațierii și a modificării codurilor penale.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un român a încercat să răpească un copil într-un magazin din Italia. El a smuls copilul din brațele mamei și i-a fracturat piciorul
Digi24
„Patrioții furioși” ai Rusiei întorc armele împotriva lui Putin. Cum a ajuns „țarul cel bun” să fie văzut ca impostorul de la Kremlin
Cancan.ro
Persoanele care ar putea să nu mai plătească impozite deloc. Bolojan a făcut anunțul
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață de Ziua Îndrăgostiților!
Adevarul
Ce ne rezervă 2026 pentru fiecare zodie, conform horoscopului chinezesc. Anul „Calului de foc” începe pe 17 februarie
Mediafax
O cunoscută companie revine în România și anunță că extinde serviciile de livrare în Europa. Care sunt celelalte țări
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cancan.ro
Cum putea fi salvată femeia din București care a ars în mașina cuprinsă de flăcări: 'Dacă avea...'
Ce se întâmplă doctore
O mai știți pe Fata Morgana?! Cum arată acum după ce a învins cancerul de piele. Imagini senzuale cu bruneta
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Citatul zilei de la Enzo Ferrari, omul care ura vacanțele: „Nu am plecat niciodată într-o călătorie adevărată”
Descopera.ro
Cercetătorii au surprins pentru prima dată cum se târăsc micile marsupiale spre marsupiul mamei lor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Sunt răsăriturile și apusurile mai spectaculoase iarna?