Prima pagină » Știri » Salarii majorate la Ministerul Transporturilor. Ce alte creșteri sunt prevăzute în buget

Salarii majorate la Ministerul Transporturilor. Ce alte creșteri sunt prevăzute în buget

Salarii majorate la Ministerul Transporturilor. Ce alte creșteri sunt prevăzute în buget
Bani mai mulți pentru salarii și pentru "consultanță și strategie". Sunt printre principalele majorări cuprinse în bugetul alocat Ministerului Transporturilor, care a crescut de 1,6 ori, de la 8,58 de miliarde de lei în 2016, la 13,76 de miliarde de lei în acest an.

Potrivit bugetului alocat Ministerului Transporturilor, publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, cheltuielile salariale se estimează că vor majora de aproape 1,5 ori, de la 18,5 milioane de lei la 27,7 milioane de lei.

O creștere importantă este prevăzută la capitolul „Consultanță și expertiză”, unde anul trecut au fost alocate 14.000 de lei, iar anul acesta sunt prevăzute 2,82 de milioane de lei. De asemenea, sunt prevăzute sume mai mari și la cheltuielile judiciare și extrajudiciare derivate din acțiuni în reprezentarea intereselor statului, de la 166 de mii de lei anul trecut, la 208 mii de lei în 2017.

În ceea ce privește subvențiile, acestea au crescut pentru transportului feroviar public de călători (de la 1,31 miliarde de lei, în 2016, la 1,49 de miliarde de lei, în 2017) și pentru transportul de călători cu metroul (de la 315 milioane, în 2016, la 415 milioane, în 2017).

VEZI PROIECTUL DE BUGET

Bugetul alocat pentru întreținerea infrastructurii rutiere a scăzut de la 584 de milioane de lei în 2016, la 289 de milioane de lei anul acesta. În schimb, s-au majorat sumele alocate întreținerii infrastructurii feroviare publice, de la 1,022 miliarde de lei anul trecut, la 1,15 miliarde de lei anul acesta.

Pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere bugetul s-a majorat doar 77.000 de lei (15 milioane, în 2017, față de 14,923 milioane de lei cu un an în urmă).

Pentru finanțarea investițiilor proiectului de metrou nu a fost alocat nici un leu în acest an.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce înseamnă când pisica te privește și clipește lent, potrivit cercetătorilor
Digi24
George Simion, după ce Dragoș Sprînceană l-a numit „trădător de țară”: „Minciuni. Le fuge pământul de sub picioare”
Cancan.ro
Mama Adrianei Viliginschi, văduva lui Kreiner, rupe tăcerea după ce fiica ei a fost arestată! 'Se va descoperi cine le...'
Prosport.ro
Românca și-a dat demisia din televiziune pentru iubitul fotbalist! A „fugit” alături de el în străinătate și pregătesc o nuntă mare în Oltenia
Adevarul
„Cred că un soldat ar spune mulțumesc”. Un vlogger rus prezintă rația individuală de hrană din Armata Română
Mediafax
Rețeaua energetică a Ucrainei, vizată de un atac rus de amploare. Restricții aeriene în Polonia
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
Lavrov, schimbare radicală de ton: acuză SUA că blochează un acord de pace în Ucraina
Cancan.ro
Ce îi scria românca lui Jeffrey Epstein în timp ce el era în închisoare! Detaliile neașteptate din mailurile desecretizate
Ce se întâmplă doctore
Mădălina Ghenea i-a înnebunit pe fanii săi! Cum a apărut bruneta în cea mai provocatoare ședință foto
Ciao.ro
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot
Promotor.ro
Dacia renunță la motoarele pe GPL. De când intră în vigoare decizia și cu ce vor fi ele înlocuite
Descopera.ro
Care este diferența dintre alcool și etanol?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Am fost aseară la o tipă… A stins becul și mi-a zis: „Profită de mine!”
Descopera.ro
Un fenomen cosmic rar, tot mai aproape să fie confirmat