Prima pagină » Știri politice » Turcan: Dacă nu vrei să pui repede batista pe țambal, Congresul PNL ar putea avea loc în mai-iunie

Turcan: Dacă nu vrei să pui repede batista pe țambal, Congresul PNL ar putea avea loc în mai-iunie

Turcan: Dacă nu vrei să pui repede batista pe țambal, Congresul PNL ar putea avea loc în mai-iunie
Dacă lucrurile vor fi făcute temeinic, fără să vii „să pui repede batista pe țambal", următorul Congres al PNL ar putea avea loc în mai-iunie, a declarat Raluca Turcan, care a precizat că decizia nu a fost luată încă și că duminică vor fi consultați și președinții de organizații în acest sens. Referitor la posibilitatea de a prelua funcția de președinte al formațiunii, Turcan a spus că momentan nu se gândește la această variantă, dar că, indiferent de o eventuală candidatură a sa, și-ar dori enorm ca următorul lider PNL să fie ales prin votul fiecărui membru de partid, cu toate că, realist vorbind, acest lucru nu este posibil în condițiile actuale.

„În primul rând, e nevoie de alegeri de jos în sus. Eu cred că următoarea Convenție ar trebui să fie una care să mobilizeze membrii de partid, care să-i atragă la luarea deciziilor, exact cum am făcut în organizația Sibiu. Să fie o Convenție în care acolo unde s-a greșit, a fost neimplicare, lipsă de viziune, să poți să corectezi, să aducă un plus de legitimitate pentru cei care vor fi în fruntea partidului și care să se realizeze temeinic, fără o presiune uriașă de timp. (…) Una e să faci lucrurile serios temeinic, alta e să vii să pui repede batista pe țambal, să numești o conducere în vârf și de acolo partidul să fie mulțumit că s-a încheiat. Dacă ar fi să facem lucrurile temeinic, Congresul ar putea avea loc în lunile mai-iunie. Aceasta nu este o decizie pe care am luat-o încă, duminică voi consulta președinții de organizații, vom vedea cum se raportează fiecare și cum își evaluează propria activitate politică, pentru ca în Biroul Permanent Național să stabilim exact calendarul desfășurării Convenției, pentru finalizarea alegerilor”, a declarat Turcan la Interviurile Gândul. 

Aceasta a mai spus și că una dintre cele mai mari dorințe ale sale ar fi ca toți membrii să poată alege președintele partidului, dar că acest lucru nu este, deocamdată, posibil, mai ales din cauza condițiilor tehnice: „Eu am spus de la numirea mea în această funcție că mi-aș dori ca pentru funcția de președinte să voteze toți membrii. Așadar mă bucur și că Ludovic Orban susține această idee. În același timp, sunt un om realist și sincer, să nu vând iluzii: e greu de realizat această formă de alegeri, pentru că, din nefericire, la nivelul organizațiilor noastre locale bazele de date nu sunt foarte funcționale, nu există o legătură directă cu toți membrii de partid și nu știu dacă într-o perioadă rezonabilă de timp am putea pune în regulă lucrurile acesta. Mi-ar plăcea enorm ca președintele de partid să fie ales de toți membrii de partid”. 

Întrebată despre o eventuală candidatură la președinția formațiunii, Raluca Turcan a răspuns că în acest moment nu ia în calcul o astfel de variantă, pentru că se concentrează pe ideea ca PNL să redevină o forță reprezentativă pe eșichierul politic de dreapta.

„Nu mă gândesc în acest moment la o candidatură la președinția partidului, dar mă gândesc zi și noapte ceea ce aș putea să fac mai mult și mai bine cum aș putea corecta ceea ce nu a mers în PNL până acum. Și, dacă, vreți, provocarea mea cea mai mare este ca acest partid să devină partenerul celor care își doresc o forță politică reprezentativă pe partea dreaptă”, a completat Turcan. 

Mai jos interviul integral cu Raluca Turcan

 
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Victorie definitivă pentru România în procesul privind Roșia Montană
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...