Prima pagină » Știri » Sute de părinți și copii au protestat în Piața Victoriei

Sute de părinți și copii au protestat în Piața Victoriei

Câteva sute părinți, bunici și copii au protestat,sâmbătă, în Piața Victoriei Protestul copiilor „Educație pentru democrație - Lecția de educație civică" este urmare a declarațiilor ministrului Muncii care a susținut că este ilegal ca părinții să-i aducă pe cei mici la manifestările de stradă.

„Colorez cu cretă și m-am jucat șotronul. Mi-a zis tata că aici e protestul copiilor și o să colorăm cu cretă. Protest însemnă că trebuie să aducem aminte președinților cum trebuie să conducă țara”, spune Radu, în vârstă de opt ani.

Deși după ultimul protest la care au participat și copii au existat sesizări făcute de mai multe persoane la direcțiile de asistență socială și protecția copilului, oamenii spun că nu se tem de amenzi și că nu consideră că încalcă legea.

„Consider că avem ca și părinți un drept dar în primul rând o obligație: de a îi educa. Educația civică s-a dovedit zilele astea extrem de importantă și asta ne-a determinat să ieșim astăzi în piața, să ne jucăm. El (n.r copilul) a venit să se joace. Peste 10-15 ani va înțelege și continuarea. E foarte discutabil în ce măsura poți ca politician să pretinzi încălcarea unei legi despre care însăși autoritățile de control, mă refer la autoritățile pentru protecția copilului sau Unicef, spun că nu discutăm despre o încălcare”, spune un părinte care și-a adus copilul la protest.

„Am venit cu cea mică pentru că motivele principale pentru care suntem în Piață în fiecare zi de două săptămâni și ceva sunt ei, generația lor. E foarte important pentru ei să vadă și să participe în mod activ la ce se întâmplă în țara asta, Mai devreme sau mai târziu vor înțelege și oamenii care o conduc că raportul de putere dintre politicieni și popor trebuie să fie un pic pe dos față de cum îl apreciază ei. (..) Nu au bază legală să mă amendeze, șansele să mă amendeze sunt destul de mici spre zero. Nu poți să dai atâtea amenzi câte putem să acoperim noi toți”, spune Andi Cârlan, tatăl unei fetițe.

Organizația Salvați Copiii a atras atenția asupra unei interpretări incorecte a legislației și susținut că prezența copiilor alături de părinți la proteste nu numai că nu încalcă vreun act normativ, ci este chiar garantată de legislația internațională atâta vreme cât nu prezintă vreun element de abuz, de pericol la adresa siguranței fizice, sănătății ori imaginii publice a copilului. 

Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a susținut că părinții care au venit cu copiii la proteste au încălcat legea, iar președintele Klaus Iohannis a instigat la acest lucru. 

„Cei care au ieșit în stradă au ieșit pentru că vor să nu se mai încalce legea. Ei bine, există legea 272/2004 care prevede foarte clar că părinții nu au voie să-și expună copiii la mitinguri. A ieșit chiar președintele României și a inflamat, cerând să se încalce o lege în România și de atunci au început să vină aceste sesizări. Ori în momentul în care ieși în stradă și spui că te lupți pentru lege și ordine și tu ești primul care încalci legea, ceva nu este în regulă”, a declarat Olguța Vasilescu.

Mai multe plângeri au fost depuse la Protecția Copilului după protestele masive din ultima perioadă. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sunt românii pregătiți pentru alegeri anticipate? Răspunsul unui fost președinte al României
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
O fotografie AI a băgat un bărbat în bucluc! Risca să ajungă 10 ani după gratii
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!