Prima pagină » Știri externe » Merkel, prezentată drept ”Hitler la feminin” într-un cotidian turc

Merkel, prezentată drept ”Hitler la feminin” într-un cotidian turc

Merkel, prezentată drept ''Hitler la feminin'' într-un cotidian turc
Un cotidian proguvernamental turc a publicat, vineri, un fotomontaj reprezentând-o pe cancelarul german, Angela Merkel, purtând mustață și o uniformă nazistă, alături de mențiunea "Hitler la feminin", în contextul în care tensiunile dintre Ankara și UE se intensifică, scrie Le Figaro.

„Hitler la feminin”, scrie alături de imaginea publicată pe prima pagină a cotidianului turc Guneș, unde este de asemenea reprezentată o svastică. Pe pagină mai apar hashtagul #FrauHitler (în limba germană: femeia Hitler) și mențiunea „mătușa urâtă”.

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a acuzat Germania și Olanda de „practici naziste”, după ce cele două state au interzis organizarea pe teritoriul lor a unor mitinguri în favoarea referendumului care va avea loc în Turcia privind consolidarea puterilor sale.

Autoritățile din orașul german Gaggenau au retras, pe data de 2 martie, autorizația pentru organizarea unei manifestații unde era programat să țină un discurs ministrul turc al Justiției, Bekier Bozdag. Aceast eveniment avea drept scop să promoveze referendumul din luna aprilie prin care se dorește consolidarea puterilor executive ale președintelui turc Recep Tayyip Erdogan.

„Practicile voastre nu sunt cu nimic diferite de practicile nazisze din trecut”, a reacționat Erdogan atunci. „Credeam că național-socialismul din Germania s-a sfârșit, dar încă continuă”, a spus el mai târziu, potrivit agenției de presă Anadolu.

Guvernul cancelarului Angela Merkel a catalogat drept „inacceptabile” și „deplasate” recentele declarații făcute de președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, la adresa Germaniei. Declarațiile lui Recep Tayyip Erdogan sunt „absolut inacceptabile”, reacționat Peter Altmaier, șeful de cabinet al cancelarului Angela Merkel, potrivit revistei Morgen, după ce liderul de la Ankara a acuzat Berlinul de practici „naziste”. „Comparațiile cu practicile naziste sunt mereu deplasate”, a spus, la rândul său, Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al Guvernului german.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Mirabela Grădinaru, la Kiev în locul lui Nicușor Dan. Analist: „Constituția României este foarte clară asupra reprezentării”
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce te trezești în fiecare noapte la 02:30? Explicația unui renumit profesor român și regula simplă pentru un somn bun
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?