Prima pagină » Știri » Firea vrea eliminarea ”schimbului trei” din toate școlile din București

Firea vrea eliminarea ”schimbului trei” din toate școlile din București

Firea vrea eliminarea ''schimbului trei'' din toate școlile din București
Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, planifică extinderea a 14 unități de învățământ din București pentru ca elevii din zonele aglomerate a Capitalei să nu mai meargă în trei schimburi la școală.

 „Am prins în bugetul pe anul acesta 1,3 milioane de euro reprezentând fianțarea studiilor de fezabilitate pentru modernizarea unui număr de 42 de unități de învățământ  (școli, grădinițe, afterschool, licee), inclusiv pentru extinderea unui număr de 14 unități de învățământ foarte aglomerate, obiectivul fiind ca în cel mai scurt timp să nu se mai învețe în trei schimburi în nicio școală din București”, a precizat Gabriela Firea.

ZF a scris recent că în nouă școli din Capitală copiii învață în trei schimburi, orele au o durată de 40 de minute, iar clasele numără peste 30 de elevi.

În total, în Capitală sunt peste 2.500 de elevi care studiază în schimbul trei, potrivit informațiilor de la Inspectoratul Școlar al Capitalei.

Cele mai aglomerate școli și grădinițe din București sunt cele din sectoarele 1 și 6, zone care s-au extins în ultimii ani în ce privește construcția de noi blocuri de locuințe, fără să se țină cont că, odată cu noii locatari, o să crească și număruld e copii. 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ciucu: Președintele ne-a întrebat ce părere avem de un tehnocrat. I-am spus că proastă
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Detaliul care răstoarnă ANCHETA în cazul lui Cristian Staicu, medicul anestezist găsit mort în apartamentul său
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Calvarul ucrainenilor care țin piept rușilor în „zona morții” din tranșee subterane. „Frontul s-ar prăbuși fără noi”
Mediafax
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Click
Reacția lui Octavian Ursulescu, după ce Ucraina și Moldova ne-au dat 3 puncte la Eurovision 2026: „E trist și dureros, ne sunt datoare rău!”
Digi24
Ce va face PNL dacă Nicușor Dan propune un premier tehnocrat. Emil Boc: „Lucrurile sunt foarte clare”
Cancan.ro
Gestul NEAȘTEPTAT făcut de tatăl lui Rareș Cojoc, după ce a aflat că fiul său divorțează de Andreea Popescu. Abia acum s-a aflat!
Ce se întâmplă doctore
Imagine virală cu o legendă a muzicii românești. O recunoști pe fetița din fotografie?
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
Cât de pregătită este lumea pentru o nouă pandemie?