„Îți spun, Europa, ai acest curaj?” Turcia amenință că va da drumul refugiaților către UE

„Îți spun, Europa, ai acest curaj? Turcia amenință că va da drumul refugiaților către UE
Publicat: 17/03/2017, 17:09

„Avem un acord de reprimire. Îți spun, Europa, ai acest curaj? Dacă vrei, îi vom trimite pe cei 15.000 de refugiați pe care nu îi lăsăm să plece în fiecare lună și îți dăm lovitura. Trebuie să ții cont de faptul că nu poți concepe un joc în această regiune împotriva Turciei”, a spus Soylu la un eveniment care a avut loc pe data de 16 martie, referindu-se la un acord de reprimire între UE și Turcia care prevede trimiterea înapoi în Turcia a imigranților care au traversat ilegal Marea Egee pentru a ajunge în Grecia.

Ca parte a acordului, autoritățile elene sunt obligate să îi trimită înapoi în Turcia pe refugiații care încearcă să ajungă în țările din vestul Europei prin Grecia.

Declarațiile vin în contextul în care relațiile dintre Turcia și Olanda și Germania s-au tensionat în ultima perioadă ca urmare a unor decizii ale autorităților din UE de a interzice manifestări, dar și participarea unor oficiali turci la mitinguri pentru referendumul care îi sporește puterile lui Erdogan.

La începutul acestei luni autoritățile din orașul german Gaggenau au retras autorizația pentru organizarea unei manifestații unde era programat să țină un discurs ministrul turc al Justiției, Bekier Bozdag. O situație similară s-a petrecut la Koln, unde autoritățile au anulat un eveniment la care urma să participe și ministrul turc al Economiei, Nihat Zeybecki, citând preocupări legate de securitate.

Ulterior, Olanda a luat și ea decizia de a interzice „mitingurile electorale” programate de Turcia, invocând „riscuri de deranjare a ordinii publice”.

Decizia luată de cele două state a stârnit indignare la Ankara, oficialii turci pornind un conflict diplomatic cu omologii lor europeni. Primul care a reacționat a fostMevlut Cavusoglu, ministrul turc de Externe, acesta declarând că Germania sau Olanda nu pot împiedica Turcia să se întâlnească cu cetățenii.

„Nimeni nu ne poate împiedica. Putem merge oriunde dorim, ne putem vedea cu cetățenii noștri și să avem întrevederi”, a afirmat acesta în cadrul unui eveniment ce a avut loc în provincia Antalia, în timp ce a criticat Germania și Olanda pentru modul în care acestea „înțeleg democrația”.

„Olanda a comunicat că nu putem organiza evenimente de campanie în spațiile noastre publice. Cum adică nu putem? Unde este democrația, unde sunt libertățile, unde este libertatea de expresie? Aceasta este libertatea voastră de expresie?”, a adăugat acesta.

Cavusoglu a mai spus că Germania și Olanda nu ar trebui să se teamă de Turcia, acesta afirmând că Germania permite Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), aflat în afara legii, să țină discursuri.

Germania, comparată de Erdogan cu cea din perioada nazistă: „Nu ai nicio treabă cu democrația”

Conflictul a escaladat apoi, Germania fiind comparată de președintele Turciei cu cea din perioada nazistă.

„Germania, nu ai nicio legătură cu democrația și ar trebui să știi că acțiunile tale actuale nu sunt mai diferite decât ale celor din perioada nazistă. Atunci când spunem asta, ei sunt deranjați. De ce vă deranjează?”, a declarat președintele turc în cadrul unui eveniment în Istanbul.

„Este absurd, răutăcios și exagerat, iar noi îl respigem categoric”, a replicat ministrul german al Justiției, Heiko Maas, la un talk-show de televiziune. „Vrea să ne provoace. Iar noi trebuie să avem grijă să nu ne lăsăm provocați”, a mai spus el.

Volker Kauder, liderul grupului Uniunii Creștin-Democrate (CDU) din Bundestag, a criticat de asemenea remarcile lui Edogan.

„Este un act incredibil și inacceptabil ca președintele unui stat membru NATO să spună un asemenea lucru depsre un alt membru”, a spus el, la postul de televiziune ARD.

La rândul său, Peter Altmeier, șeful de cabinet al Cancelariei federale germane, a catalogat aceste comentarii ca fiind „absolut inacceptabile”, potrivit Le Figaro.

„În calitate de Guvern federal, vom spune foarte clar (n.r. acest lucru) Turciei”, a declarat el pentru ARD. „Nu există niciun motiv pentru care să ni se dea lecții, să ni se facă reproșuri”, a adăugat responsabilul.

Erdogan a continuat atacurile la adresa celor două țări: „Practică terorismul de stat”

„Olanda practică terorismul de stat, care provoacă daunele cele mai grave Europei și Uniunii Europene. Astfel, Uniunea Europeană nu mai este simbolul dreptății, libertății și drepturilor omului. Unele țări europene au devenit ostatice ale exponenților rasismului și fascismului”, a afirmat Recep Erdogan în data de 14 martie.

„Nu se deschide focul asupra Crucii Roșii nici măcar în război, dar Olanda este capabilă chiar și de acest lucru. Îi știm pe olandezi din vremea masacrului de la Srebrenica. Am văzut atunci firea lor și caracterul, când au lăsat să fie masacrați 8.000 de musulmani bosniaci fără a mișca un deget”, a adăugat liderul Turciei.

Iar cancelarul german, Angela „Merkel nu este diferită de Olanda”, a subliniat Erdogan.

Turcia a blocat în aceiași zi relațiile diplomatice cu Olanda.„S-a decis ca până când lucrurile pe care le-am spus nu sunt îndeplinite, ambasadorului olandez să nu i se permită întoarcerea”, a spus vicepreședintele turc în urma unei întrevederi la Ankara.

Germania și Olanda au avertizat ulterior că toleranța față de atitudinea Ankarei are limite

„Declarațiile președintelui Turciei despre masacrul de la Srebrenița reprezintă o falsificare grosonală a istoriei”, a declarat Mark Rutte, premierul Olandei.

„Există limite clare în toleranța mea”, a atras atenția, la rândul său, Thomas de Maizière, ministrul german de Interne.

Cancelarul German a încercat să aplaneze conflictul diplomatic. Angela Merkel, cancelarul german, a declarat că nu intenționează să participe în această cursă de a face schimb de provocări cu statul turc.Ea a susținut că „insultele trebuie să se oprească”, făcând referire la acuzațiile președintelui turc aduse Olandei.

Erdogan continuă retorica dură la adresa oficialilor europeni: „Mergeți în Europa și faceți câte 5 copii”

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, i-a îndemnat pe turcii care locuiesc în Europa să facă cinci copii, spunând că acest lucru ar fi cel mai bun răspuns la „nedreptățile” care li se fac, relatează site-ul agenției The Associated Press.

„Mergeți și trăiți în zone vecine mai bune. Conduceți cele mai bune mașini. Locuiți în cele mai bune case. Faceți nu trei copii, ci cinci. Pentru că voi sunteți viitorul Europei. Acesta cel mai bun răspuns la nedreptățile care vi se fac”, a transmis Erdogan vineri turcilor care locuiesc în Europa.

Aproximativ 1,4 milioane de turci care locuiesc în Germania pot vota la referendum, programat pentru data de 16 aprilie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital...
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai...
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3...
A crezut că a BĂUT peste măsură și a ajuns la spital. Medicii, ȘOCAȚI de...
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26...
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
Ies la lumină noi detalii în cazul morții lui Diego Maradona. Ce s-a descoperit după...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Frâna de motor: Când și cum ar trebui s-o folosești?
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
Erupție GIGANTICĂ pe Soare! Radiațiile AU AJUNS deja pe Pământ
Regula OBLIGATORIE pentru toți românii! S-a anunțat astăzi, 3 Mai
Probleme legate de funcționarea telefoanelor iPhone. Apple, mesaj pentru utilizatori
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Sebastian, provocat de băieți să o sărute pe Roberta. Cum au reacționat concurenții din casă....
"Modul direct de a spune lucrurile". Cum a reacționat Elena Gheorghe după ce Dana Budeanu...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Test de cultură generală. Care dintre polii Pământului este mai cald decât celălalt?