Prima pagină » Știri externe » „Viitorul este al femeilor”. Cu toate acestea, 100 de țări din lume au avut până acum doar lideri bărbați

„Viitorul este al femeilor”. Cu toate acestea, 100 de țări din lume au avut până acum doar lideri bărbați

„Viitorul este al femeilor
Atunci când Hillary Clinton aștepta rezultatele finale ale alegerilor din SUA, se afla într-o încăpere care avea un imens tavan din sticlă, imagine pe care mulți au considerat-o o metaforă pentru ceea ce era pe cale să obțină aceasta: sfărmarea acoperișului de prejudecăți care le-a împiedicat până acum pe femei să ajungă în Biroul Oval. Acum, însă, știm că America mai are mult de așteptat până să o întâmpine pe prima lor femeie președinte, care spunea că „viitorul este al femeilor". În ultima jumătate de secol, însă, doar 62 de state au avut lideri femei, potrivit unui raport al World Economic Forum, iar pe listă în top 10 nu au ajuns doar țările occidentale, ci, surprinzător, și națiuni la care nimeni nu s-ar fi așteptat.

Pe această listă a ajuns și Bangladesh, cel care este, de fapt, statul care a fost condus de femei cea mai lungă perioadă de timp, și Sri Lanka, țară care a scris o pagină de istorie în epoca modernă în 1960, atunci când Sirimavo Bandaranaike a devenit prima femeie șefă a unui guvern din lume. 

Marea Britanie are acum cea de-a doua femeie conducător în persoana Theresei May, iar alte state europene, mai ales Țările Baltice și națiunile din Balcani, stau chiar mai bine la acest capitol. De cealaltă parte, țări precum Rwanda, Bolivia sau Cuba nu au în acest moment femei instalate în cea mai înaltă funcție în stat, acestea au cel mai mare procent al politicienilor de sex feminin în Parlament, potrivit Uniunii Interparlamentare. 

Femei la guvernare

Indicele Participării Politice din Raportul Parității Globale de Gen ordonează țările în funcție de cât de aproape sunt de a elimina breșa dintre participarea femeilor și cea a bărbaților la cel mai înalt nivel al procesului politic decizional, atât în structurile executive, cât și în cele legislative. Singura țară care a obținut un procentaj de peste 70% este Islanda, iar pe locul al doilea se situează Finlanda, care a redus diferența de gen cu peste 60%. 

Într-adevăr, națiunile nordice sunt aflate în fruntea listei, cu Norvegia pe locul al treilea și Suedia pe 6. Totuși, în top 10 nu au ajuns doar statele vestice, pentru că pe poziția a patra se află Nicaragua, pe șapte Bangladesh, Rwanda pe opt și India pe 9, toate înaintea Germaniei care apare abia pe locul zece. 

Potrivit raportului citat, 39 dintre statele lumii se află la un procent de sub 10% în privința eliminării participării egale a femeilor și bărbaților în viața politică, iar cel mai mic scor îl au Oman, Liban și Quatar, fiind la un procent de doar 3% în procesul de reducere a decalajului. Dintre țările care au reușit să închidă cel mai mult bucla dintre femei și bărbați și au ajuns în top 10 doar trei au în acest moment lideri femei: Erna Solberg, premierul Norvegiei din octombrie 2013, Sheikh Hasina, primul ministru al Bangladeshului și Angela Merkel, cancelarul Germaniei din anul 2005. 

De ce contează genul în politică 
 
În ultimii ani, reprezentarea femeilor în politică s-a îmbunătățit, iar mai mult de trei sferturi dintre femeile președinte și premier au ajuns în funcții în ultimii 20 de ani. Oricum ar fi, diferența generală dintre sexe în acest domeniu rămâne la aproximativ 23%, cu toate că tendința este una de îmbunătățire. Paritatea femei-bărbați este importantă pentru că aduce diversitatea de gen la masa guvernării. 
 
Mai multe femei în politică înseamnă democrații mai puternice, arată cei de la UNWomen: „Dovezile sugerează că lidershipul feminin în procesul politic de luare a deciziilor imbunătățește aceste procese. Femeile au demonstrat capacitatea de a fi lideri politici prin munca la conturarea liniilor de partid și la promovarea problemelor referitoare la egalitatea de gen, precum eliminarea violenței motivate de diferențele de sex, în ceea ce privește concediul parental și de îngrijire a copilului, pensiile, legile pentru egalitate de gen și reforma electorală. Eșecul de a le permite acestora să se implice în politică înseamnă a eșua în încercarea de a construi o societate mai dreaptă și egală pentru toți”. 
 
UNWomen a identificat patru metode de a crește participarea femeilor la guvernare, inclusiv setarea unor ținte numerice a pozițiilor de conducere pe care trebuie să le ocupe acestea, extinderea și diversificarea plajei de femei considerate capabile să participe la alegeri, sporirea conștientizării referitoare la beneficiile implicării acestora în câmpul politic și încurajarea sprijinului adecvat pentru acestea în instituțiile de la guvernare. 
 
 
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Fiica fostului senator Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș. Avea doar 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Elon Musk a primit una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei