Prima pagină » Știri politice » Ponta are o primă reacție la prinderea lui Ghiță, la două săptămâni de la arestarea acestuia în Serbia

Ponta are o primă reacție la prinderea lui Ghiță, la două săptămâni de la arestarea acestuia în Serbia

Ponta are o primă reacție la prinderea lui Ghiță, la două săptămâni de la arestarea acestuia în Serbia
Deputatul PSD Victor Ponta a declarat, luni, că reținerea lui Sebastian Ghiță, în Serbia, i se pare "o farsă politică", sugerând că fostul parlamentar ar fi vrut să fie prins.

„Nu ați văzut că l-am protejat (pe Sebastian Ghiță – n.r.)? Adică cât de prost trebuie să fie cel care a zis cum îl protejez eu în Serbia și a fost arestat în Serbia. Nu vă mai luați după proști. Luați-vă după oameni care gândesc. (…) Mie mi se pare o farsă politică, inclusiv povestea asta cu Serbia, pentru că dacă a apărut acum vreo lună, eu am și zis că nu cred, dar bănuiesc, știți cum, dacă zice cineva că mă ascund în Târgu Jiu plec și eu din Târgu Jiu, mă duc și eu la Deva, dar dacă dumneavoastră acum o lună ziceți că eu sunt în Târgu Jiu și eu stau tot în Târgu Jiu înseamnă că am vrut să mă găsiți”, a declarat deputatul PSD Victor Ponta, la Palatul Parlamentului.

Victor Ponta a afirmat că dosarele făcute de procurorul Negulescu sunt „și dosare politice și sunt și dosare, după modul de exprimare, de crimă mafiotă”.

„(…) Chiar înțeleg că toate dosarele făcute de procurorul Negulescu sunt foarte bune, înțeleg, pe domnul Voiculescu l-am condamnat pe dosarele făcute de Emilian Eva, cel care este prin pușcărie acum, dacă nu greșesc, pe domnul Dragnea l-am condamnat pe dosarele făcute de Lucian Papici care este și el urmărit penal, și pe Ghiță îl urmărim pentru dosarele făcute de Negulescu. (…)”Adică l-a scos de pe piața Prahovei să preia el piața Prahovei”, a mai spus Ponta.

Deputatul PSD a precizat că nu a discutat cu Sebastian Ghiță în perioada în care acesta a fost de negăsit.

„Nu am discutat și îi mulțumesc. Înseamnă că îmi este prieten în continuare că nu m-a căutat niciodată în această perioadă, probabil că a vrut să mă protejeze”, a conchis Ponta.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Hotelul care îți dă banii înapoi în funcție de cât de mult plouă
Digi24
VIDEO „Războiul pe care nu ai voie să-l vezi”. Cum rescriu Emiratele Arabe Unite povestea atacurilor iraniene (Bellingcat)
Cancan.ro
Cât a plătit un client pentru o cursă Uber de 12 km, din București până la Aeroportul Otopeni
Prosport.ro
FOTO. Și-a trădat prietena și a avut o aventură cu soțul acesteia
Adevarul
Mihaela Rădulescu, destăinuiri dureroase la 8 luni de la moartea lui Felix Baumgartner: „Nicio femeie n-ar trebui să fie doar femeia cuiva”
Mediafax
BCE: România, printre țările UE cu cea mai mare creștere a investițiilor publice. Nivel record susținut de fonduri europene
Click
Cum au ajuns să-și împartă treburile în gospodărie Anca Țurcașiu și iubitul ei: „Trăim unul pentru celălalt”
Digi24
Scandalul de pe „acoperișul lumii”: cum au ajuns fraudele cu asigurări pe Everest și ce legătură are bicarbonatul de sodiu
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 1960 de euro. Terenul are 1922 de metri pătrați
Ce se întâmplă doctore
Ioana Tamaș, imagini incendiare în costum de baie! Soția lui Tamaș arată senzațional la 37 de ani
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am condus în România noile Dacia Duster și Bigster cu tracțiune integrală și transmisie automată
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Copiii și ecranele: Cât este prea mult și ce pot face părinții