Prima pagină » Știri » Pedeapsă majorată pentru bărbatul care și-a ucis soția deoarece aceasta „nu era bună gospodină”

Pedeapsă majorată pentru bărbatul care și-a ucis soția deoarece aceasta „nu era bună gospodină”

Pedeapsă majorată pentru bărbatul care și-a ucis soția deoarece aceasta „nu era bună gospodină
Pedeapsa neobișnuit de blândă de patru ani și patru luni de închisoare primită de un bărbat din Alba care și-a ucis soția deoarece aceasta „nu era bună gospodină" a fost majorată, transmite corespondentul Mediafax. Inițial, pentru această faptă bărbatul a fost condamnat de Tribunalul Alba la pedeapsa de patru ani, patru luni și 20 de zile de închisoare, durată din care urma să se scadă cele șase luni pe care le-a petrecut în arest. Sentința fusese dată cu toate că infracțiunea de omor prevăzută de articolul 188 Cod penal se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani, iar potrivit articolului 199 aliniat 1, dacă faptele prevăzute în art. 188 sunt săvârșite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime. Instanța a motivat atunci această hotărâre susținând că „elementul declanșator al acțiunii sale a fost frustrarea și furia inculpatului acumulate de-a lungul căsniciei cu o persoană care, dincolo de faptul că era o mare consumatoare de alcool, nu se ocupa de treburile gospodărești".

Curtea de Apel Alba Iulia a majorat pedeapsa aplicată bărbatului care și-a ucis soția în bătaie deoarece „nu era bună gospodină” la zece ani de închisoare, admițând astfel apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.

Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat, joi, decizia definitivă în urma judecării în apel a dosarului cunoscut opiniei publice sub denumirea „Dosarul bărbatului din Alba care și-a omorât soția în bătaie”. Instanța a desființat în parte hotărârea atacată și a majorat pedeapsa la zece ani de închisoare pentru violență în familie, potrivit unui comunicat transmis, joi, de Curtea de Apel Alba Iulia.

Termenul de judecată în acest dosar a avut loc miercuri, iar judecătorii au rămas în pronunțare.

Aurel Ruginosu, un bărbat de 59 de ani din satul Reciu, comuna Gârbova, județul Alba, și-a omorât soția în bătaie la mijlocul lunii octombrie 2016. Potrivit procurorilor, „pe fondul unui conflict spontan”, inculpatul i-a aplicat victimei, în curte și în casă, mai multe lovituri cu obiecte contondente, cauzându-i hemoragii interne și externe consecutiv, care au dus la deces. Conflictul a izbucnit într-o după-masă după ce bărbatul s-a întors de la serviciu și a constatat că soția sa, care consuma în mod excesiv alcool, neglijând activitățile gospodărești, nu preparase nimic de mâncare, potrivit motivării Tribunalului Alba.

Unul dintre polițiștii care a efectuat cercetarea penală a povestit, la vremea respectivă, că bărbatul „a bătut-o zdravăn cu pumnii în curte”, fapt confirmat și de vecinii care au auzit-o urlând, iar după ce a văzut „că nu mai poate sta în picioare”, a dus-o „în pat și acolo a lovit-o cu cârligul de la sobă”. Acesta a plecat apoi în altă cameră, iar noaptea, în urma loviturilor puternice peste față, abdomen, spate, mâini și picioare, femeia a decedat.

Bărbatul a observat că și-a omorât nevasta abia a doua zi dimineața și l-a sunat imediat pe unul dintre copiii lor căruia i-a spus că femeia a murit și trebuie să-i cumpere sicriu, lucru pe care l-au și făcut. Infracțiunea a fost descoperită după ce medicul legist, care a bănuit că ceva nu este în regulă, a refuzat să-i elibereze certificat de deces și a sunat la Poliție.

Inițial, pentru această faptă bărbatul a fost condamnat de Tribunalul Alba la pedeapsa de patru ani, patru luni și 20 de zile de închisoare, durată din care urma să se scadă cele șase luni pe care le-a petrecut în arest. Sentința a fost dată cu toate că infracțiunea de omor prevăzută de articolul 188 Cod penal se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani, iar potrivit articolului 199 aliniat 1, dacă faptele prevăzute în art. 188 sunt săvârșite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.

Motivarea instanței arăta însă și cum a scăpat bărbatul doar cu atât și care au fost circumstanțe atenuante luate în considerare de judecători. „Elementul declanșator al acțiunii sale a fost frustrarea și furia inculpatului acumulate de-a lungul căsniciei cu o persoană care, dincolo de faptul că era o mare consumatoare de alcool, nu se ocupa de treburile gospodărești”. Mai mult, potrivit motivării, fapta nu arată neapărat că ucigașul nu respectă dreptul la viață.

În fața judecătorilor, Aurel Ruginosu a spus că „a avut viață grea, soția consuma băuturi alcoolice, trebuia să își facă singur de mâncare”, iar fapta sa nu a fost cu intenție și o regretă.

În stabilirea pedepsei neobișnuit de blânde pentru o astfel de faptă magistrații au ținut cont de caracterizările primite de inculpat de la apropiați și cunoscuți, dar și de faptul că bărbatul avea serviciu, nu mai făcuse fapte antisociale, iar cei doi copii ai săi i-au luat partea și au refuzat să se constituie părți civile în cauză.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi