Prima pagină » Magazin » Când începe un copil să vorbească și când ar trebui să ne îngrijorăm că nu o face

Când începe un copil să vorbească și când ar trebui să ne îngrijorăm că nu o face


Când începe un copil să vorbească și când ar trebui să ne îngrijorăm că nu o face
Atunci când un copil nu vorbește, iar părintele observă unele dificultăți pe partea de înțelegere a limbajului sau alte arii, cum ar fi atenția sau aria motrică, trebuie să apeleze la un specialist dedicat fiecărei arii în parte. Nu este deloc indicat ca cei din familie să aștepte până când cel mic împlinește vârsta de 3-4 ani pentru a-i face o evaluare logopedică.

 „Trebuie menționat faptul că orice întârziere ar avea un copil, cu ajutorul intervenției precoce, șansele lui de recuperare sunt mari”, spune Alina Căpușan de la Asociația pentru Intervenție Terapeutică în Autism (AITA).

De aceea, părintele trebuie să fie foarte atent la cel mic, deoarece acesta înainte de vârsta de un an începe să se facă înțeles, verbal și gestual. Astfel, în jurul acestei vârste apar și primele cuvinte care sunt sub forma silabelor înlănțuite, fără a putea rosti însă cuvinte autentice. Totodată copilul va începe să imite verbal, să completeze cântecele, apar exclamațiile precum „oh, ah”.

„Partea de înțelegere este cea mai importantă. Astfel, copilul începe să știe  semnificația câtorva obiecte din mediu – obiectele mai uzuale – și chiar poate să răspundă la întrebări precum „unde este mingea?”, ne-a mai spus Alina Căpușan, logoped și psiholog.

Citește continuarea pe CSID.ro

Recomandarea video

Mediafax
Ciucu: Președintele ne-a întrebat ce părere avem de un tehnocrat. I-am spus că proastă
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Gestul NEAȘTEPTAT făcut de tatăl lui Rareș Cojoc, după ce a aflat că fiul său divorțează de Andreea Popescu. Abia acum s-a aflat!
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Calvarul ucrainenilor care țin piept rușilor în „zona morții” din tranșee subterane. „Frontul s-ar prăbuși fără noi”
Mediafax
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Click
Cătălin Măruță, dezvăluiri tulburătoare despre tatăl lui. Cum a ajuns să-l cunoască cu adevărat abia după ce a murit: „Eram la priveghi”
Digi24
Ce va face PNL dacă Nicușor Dan propune un premier tehnocrat. Emil Boc: „Lucrurile sunt foarte clare”
Cancan.ro
Noi informații despre Alexandru, băiețelul de 5 ani găsit în pădure după 48 de ore. ANUNȚUL făcut de medici
Ce se întâmplă doctore
Imagine virală cu o legendă a muzicii românești. O recunoști pe fetița din fotografie?
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
O furtună solară ucigașă de acum 800 de ani, descoperită în arbori antici