Când a depistat FBI primul atac informatic al Rusiei. Comey: „Sunt sigur că rușii vor încerca asta din nou”

Când a depistat FBI primul atac informatic al Rusiei. Comey: „Sunt sigur că rușii vor încerca asta din nou
Publicat: 08/06/2017, 20:28

Richard Burr, președintele Comisiei pentru Informații din Senatul american, l-a întrebat pe Comey despre interferențele cibernetice din partea Rusiei.

„Au fost foarte multe, a fost un efort concertat masiv. Acea intruziune a vizat sute, poate chiar peste o mie de agenții guvernamentale și nonguvernamentale. Am avut conversații cu Administrația precedentă cu privire la aceste atacuri și am notificat entitățile vizate. În 2016, Administrația avea să decidă cum să răspundă acestei intruziuni”, a răspuns Comey.

James Comey a subliniat gravitatea interferențelor Rusiei în problemele SUA și a evitat să răspundă dacă Donald Trump părea îngrijorat de ceea ce făceau rușii.

„A fost o informare inițială… în care mi-a pus câteva întrebări… dar apoi nu îmi aduc aminte nimic. Nimeni nu ne poate spune ce să gândim, în privința cărui fapt să luptăm. Vorbim despre un guvern străin care a încercat să influențeze modul în care gândim, votăm, acționăm… ceea ce mi se pare un lucru grav. Nu este o chestiune despre democrați și republicani. Vizate sunt Statele Unite, pe care sper că le iubim cu toții în mod egal. Sunt sigur că rușii vor încerca asta din nou”, a spus Comey.

Fostul director al FBI a spus că „bunul simț” i-a dictat să-și documenteze fiecare dintre cele nouă conversații cu Donald Trump, dintr-o multitudine de cauze: circumstanțe, subiectele discutate și natura președintelui. Comey susține că a simțit că „va veni o zi când va fi necesară o stenogramă a discuțiilor”, nu doar pentru a se apăra, ci pentru a apăra integritatea FBI.

Comey a subliniat că s-a temut de faptul că președintele ar putea să mintă în privința conversațiilor și că speră să existe și înregistrări. Totuși, James Comey nu a luat notițe după conversațiile cu precedenții doi președinți, George W. Bush și Barack Obama.

Ulterior, fostul director al FBI a recunoscut că a arătat notițele unor persoane din afara Departamentului de Justiție. Mai exact, la o zi după demiterea sa, Comey a rugat un prieten apropiat, profesor de drept la Universitatea Columbia, să împărtășească stenograma discuțiilor cu un reporter.

James Comey a precizat că Donald Trump i-a cerut de trei ori să rămână președinte al FBI și a simțit că insistențele președintelui pentru loialitate avea o natură tranzacțională.

„Simțul meu comun mi-a transmis ce se întâmplă în această situație, că el caută să obțină ceva în schimbul menținerii mele în funcție. Am simțit că depinde de cum reacționez eu, dacă voi demonstra loialitate”, a spus Comey în fața Comisiei pentru Informații din Senatul american.

Întrebat dacă crede că Donald Trump a obstrucționat justiția, James Comey consideră că nu are competențele necesare pentru a spune dacă discuția pe care a avut-o cu președinte a fost o tentativă de obstrucționare a justiției.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital...
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat...
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat...
Are 85 de ani, dar continuă să întrețină relații intime: „Încă pot să-mi pun picioarele...
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26...
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
Ies la lumină noi detalii în cazul morții lui Diego Maradona. Ce s-a descoperit după...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Polițiștii raportează alte echipajele de polițiștii pe Waze? Un ofițer răspunde – VIDEO
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Este obligatoriu pentru absolut toți românii. Se aplică în toată România
Vremea în noaptea de Înviere și în prima zi de Paște. Prognoza meteo actualizată
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Sebastian, provocat de băieți să o sărute pe Roberta. Cum au reacționat concurenții din casă....
"Modul direct de a spune lucrurile". Cum a reacționat Elena Gheorghe după ce Dana Budeanu...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Cea mai nouă tehnologie wireless 6G, de 500 de ori mai rapidă decât cele mai...