Prima pagină » Sport » Decizia luată de Țiriac, ca urmare a scandalului iscat de Năstase la meciul de Fed Cup dintre România și Marea Britanie

Decizia luată de Țiriac, ca urmare a scandalului iscat de Năstase la meciul de Fed Cup dintre România și Marea Britanie

Decizia luată de Țiriac, ca urmare a scandalului iscat de Năstase la meciul de Fed Cup dintre România și Marea Britanie
Ion Țiriac a luat decizia de a suspenda acordarea trofeului la turneul WTA Madrid Open, ca urmare a scandalului iscat la ceromonia de la finala din 2017, câștigată de Simona Halep. Țiriac l-a invitat pe Năstase să participe la ceremonia de premiere, lucru care nu a fost pe placul celor de la WTA.

Prin vocea președintelui acestui for, WTA a criticat decizia organizatorilor de a-l invita pe Năstase în contextul în care fostul număr unu mondial se află sub ancheta ITF ca urmare a scandalului de la meciul de Fed Cup dintre România și Marea Britanie.

Prin intermediul a două scrisori adresate președintelui WTA, Steve Simon, respectiv președintelui ITF, David Haggerty, Ion Țiriac cere ca procesul lui Ilie Năstase să fie unul public și anunță că suspendă acordarea trofeului la Madrid Open, proba feminină.

Scrisoarea trimisă de Ion Țiriac către conducerea WTA:

„Domnule presedinte,

Din cauza comentariilor publice agresive ale WTA în privința acordării trofeului de la Madrid în prezența lui Ilie Năstase, va informez că am decis să suspend acordarea trofeului meu în evenimentele feminine. Mă refer la trofeul de aur și diamant, precum și la replicile de argint – acestea nu vor mai fi acordate câștigătoarelor de la Madrid. Acest trofeu e un simbol oferit de mine personal câștigătorului turneului și pot fi prezent eu sau unul dintre invitații mei la acordarea lui. WTA nu poate să-mi cenzureze libertatea de a face o invitație specială la acordarea trofeului.

De-a lungul anilor, am avut plăcerea de a invita la ceremonia de premiere pe Regina Spaniei, Prințul Spaniei, primarul Madridului, iar în acest an invitația mea a fost acceptată de Ilie Năstase. Am fost informat că WTA l-a amendat de asemenea pe proprietarul evenimentului după ceremonia de premiere. Din nou, găsesc acest comportament al WTA agresiv și în afara normelor WTA.

Ion Țiriac.”

Scrisoarea către ITF:

„Domnule președinte,

Scriu această scrisoare din postura de președinte de onoare al Federației Române de Tenis, cu referire la ancheta inițiată împotriva domnului Ilie Năstase, căpitanul echipei de Fed Cup a României.
După ce am văzut probele strânse de reprezentanții Federației Române de Tenis, găsesc diverse aspecte foarte nefericite și deranjante, legate de meciul din Fed Cup.

Este clar că intervenția inițială a căpitanului echipei de Fed Cup a României a fost în limitele postului său și conform regulamentului. Este surprinzător și neclar de ce arbitrul a refuzat să ia în considerare intervenția, refuz care a declanșat un limbaj nepotrivit de către domnul Năstase, care, în consecință, a fost eliminat.

Și apoi porțile iadului s-au deschis asupra căpitanului nostru, a moralului echipei noastre și asupra reputației Federației.

Prin urmare, solicit ITF să sprijine clarificarea tuturor faptelor relevante, să acționeze într-o manieră echitabilă și legală, să atenueze consecințele exagerate ale situației și să ia o decizie adecvată. Consider că o audiere publică este singura modalitate de a atinge aceste scopuri și de a asigura legitimitatea și imparțialitatea acesteia.

Modul în care ITF alege să desfășoare în continuare această anchetă poate fi un reper și o audiere publică și deschisă reprezintă singura modalitate de a asigura că ITF rămâne o organizație profesionistă și de încredere.

Urmăresc acest caz ca persoan implicată în tenis de peste 60 de ani, câștigător al unui Grand Slam, antrenor și manager de cinci câștigători de Grand Slam, deținător de numeroase turnee de tenis, atât la masculin, cât și la feminin, o persoană a cărei viață e dedicată tenisului.

Personal, aș dori să asist la această audiere deschisă și publică. Cu această ocazie, vreau să aflu motivele pentru acest comportament inexplicabil al arbitrului și ale deciziilor luate de supervizorului jocului din partea ITF.

Cu sinceritate,

Ion Țiriac

Președintele de onoare al Federației Române de Tenis.”

Căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României, Ilie Năstase, a fost suspendat provizoriu, pe 23 aprilie, și nu are acces la competițiile ITF, inclusiv la Fed Cup. Fostul mare tenismen a avut un conflict cu jucătoarea Johanna Konta și Anne Keothavong, căpitanul nejucător al Marii Britanii, în timpul confruntării din Fed Cup.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Hotelul care îți dă banii înapoi în funcție de cât de mult plouă
Digi24
VIDEO „Războiul pe care nu ai voie să-l vezi”. Cum rescriu Emiratele Arabe Unite povestea atacurilor iraniene (Bellingcat)
Cancan.ro
Cât a plătit un client pentru o cursă Uber de 12 km, din București până la Aeroportul Otopeni
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Eva în costum de baie! Prezentatoarea TV i-a uimit pe fani
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
Mediafax
BCE: România, printre țările UE cu cea mai mare creștere a investițiilor publice. Nivel record susținut de fonduri europene
Click
Cum au ajuns să-și împartă treburile în gospodărie Anca Țurcașiu și iubitul ei: „Trăim unul pentru celălalt”
Digi24
Scandalul de pe „acoperișul lumii”: cum au ajuns fraudele cu asigurări pe Everest și ce legătură are bicarbonatul de sodiu
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 1960 de euro. Terenul are 1922 de metri pătrați
Ce se întâmplă doctore
Ioana Tamaș, imagini incendiare în costum de baie! Soția lui Tamaș arată senzațional la 37 de ani
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto spion din România: Noua Dacia Duster Facelift (2027) prinde contur. Ce trădează prototipul camuflat
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Mitul vârstei de 25 de ani: ce spune cu adevărat știința despre creierul adolescenților