Prima pagină » Știri externe » Wizz Air, decizie în premieră, după ce au început negocierile pentru Brexit

Wizz Air, decizie în premieră, după ce au început negocierile pentru Brexit

Wizz Air, decizie în premieră, după ce au început negocierile pentru Brexit
Wizz Air, decizie în premieră, după ce au început negocierile pentru Brexit

Aeroportul Luton a fost destinația primului zbor efectuat de un avion al Wizz Air, în anul 2004. Compania consideră că noua bază va facilita zborurile spre diverse rute. Numeroase avioane Wizz Air vor fi staționate în Luton și vor fi create 36 de locuri de muncă.

„Aeroportul londonez Luton a fost foarte important pentru noi și rămâne așa”, a declarat Owain Jones, directorul executiv Wizz Air.

„Anul acesta, am avut 30 la sută din traficul aerian spre această destinație, iar staționarea avioanelor aici și echipajele locale ne vor permite să menținem creșterea puternică”, a spus Jones.

Jozsef Varadi, directorul general Wizz Air, a explicat că noua bază reflectă amploarea operațiunilor în Luton, unde compania a avut cinci milioane de clienți anul trecut, pe locul doi după EasyJet.

Cele două companii aeriene au în general rute diferite, Wizz Air concentrându-se pe Europa Centrală și de Est, iar EasyJet pe Europa Occidentală și zona Mediteranei. „Ne suprapunem în mod limitat cu EasyJet din Luton. EasyJet are un model de afaceri foarte diferit și o rețea foarte diferită de a noastră”, a subliniat Varadi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
„Soțul meu e îndrăgostit de valetul lui”. Fratele Prințesei Diana, adevărul despre momentul care l-a șocat
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cea mai intensă vară din istoria Europei: a fost expus jumătate din continent
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!