Prima pagină » Știri politice » Vicepreședinte PSD: Evaluarea, ipocrită. Soarta guvernării, decisă de câțiva, total netransparent

Vicepreședinte PSD: Evaluarea, ipocrită. Soarta guvernării, decisă de câțiva, total netransparent

Vicepreședinte PSD: Evaluarea, ipocrită. Soarta guvernării, decisă de câțiva, total netransparent
Vicepreședinte PSD: Evaluarea, ipocrită. Soarta guvernării, decisă de câțiva, total netransparent

„Să fim onești cu noi: > a fost un pretext. (…) În cazul în care se impuneau schimbări în echipa guvernamentală, ele se puteau face fără umilirea unor oameni, acuzați de lipsă de performanță după un simulacru de analiză, în care ei n-au fost ascultați. Acum ne pregătim intens pentru viitoarea >, posibil la fel de arbitrară, la fel de ipocrită”, a scris Vulpescu pe Facebook.

„Suntem capabili să tragem vreo concluzie de pe urma acestei crize? Ce schimbăm în programul de guvernare? Cine decide schimbările? Cu cine le discută? Sunt lucruri care nu trebuie să fie doar apanajul câtorva oameni, care decid, total netransparent, soarta partidului, ca și soarta guvernării, dar mai ales soarta românilor. Iar după asta ni se va cere iar să fim solidari cu partidul, că va fi bine. Va fi?”, a adăugat Vulpescu.

El a menționat că în ședința CExN de miercuri în care a fost validată lista miniștrilor Guvernului Tudose s-a făcut un apel repetat la solidaritate, dar a subliniat că solidaritatea nu este suficientă pentru a păstra unitatea PSD.

„Motivul acestui reînnoit apel la solidaritate este unul care devenise evident de ceva vreme: am dezvoltat și noi în partid o periculoasă cultură a conflictului. (…) Câtă vreme organisme importante de conducere colectivă a partidului, în primul rând Biroul Permanent Național și Consiliul Național, sunt ocolite, nu poate fi vorba de așa ceva. Doar > nu este suficientă pentru a păstra unitatea partidului. Este nevoie de dialog, de consultarea permanentă a bazei partidului, de luarea deciziilor împreună cu ea”, a arătat Vulpescu.

El a criticat politica actualei conduceri a PSD de a schimba miniștrii din 3 în 3 luni, apreciind că așteptările create de PSD prin programul de guvernare au fost „iraționale”.

„Schimbând din trei în trei luni miniștrii, de ani buni, aparatul de lucru al ministerelor este scăpat din mână. Nu poți construi nimic, ești singur! Nu poți avea autoritate atunci când propriul tău partid te calcă în picioare, te umilește, te face cu ou și oțet, în loc să te ajute! Te lupți și cu partidul, care generează așteptări iraționale, te lupți și cu aparatul de lucru din minister, care nu mai recunoaște autoritatea miniștrilor, fiindcă știe că peste trei luni, sau peste șase luni, ministrul pleacă și el nu pățește nimic”, a mai spus Vulpescu.

El a mai arătat că va prezenta public propria evaluare a activității sale la ministerului Culturii.

Ionuț Vulpescu, apropiat al președintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, a fost ministru al Culturii în Guvernul Grindeanu dar, spre deosebire de cei mai mulți colegi ai săi, el nu s-a mai regăsit pe același post și în Guvernul Tudose. Ministrul propus la Cultură acum este Lucian Romașcanu, fost om din piața media care a candidat anul trecut pe listele PSD Buzău pentru un loc de parlamentar.

Vulpescu a declarat, anterior demiterii Guvernului Grindeanu, că nu a semnat moțiunea de cenzură depusă de PSD împotriva propriului Guvern.

„Nu am semnat moțiunea de cenzură. Asta nu înseamnă că nu-mi voi face datoria față de partidul din care fac parte, deși nu ard de nerăbdare să-mi dau un nemeritat vot de blam, ca o umilință publică. Trebuie să ieșim însă dintr-o criză absurdă, care ne-a făcut mult rău, atât PSD, ca partid, cât și cetățenilor. Cetățeni cărora le suntem datori scuzele noastre”, a spus, la acel moment Vulpescu.

Totodată, Vulpescu nu a făcut cerere de retragere a demisiei după ce Guvernul fusese demis prin moțiune de cenzură, așa cum au făcut 20 dintre colegii săi miniștri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV! Ambasadorul Japoniei, dezvăluire surprinzătoare: „Nadia Comăneci”, numele asociat cu România
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
Elena Udrea și Adrian Alexandrov, nași de cununie! Toți au făcut ochii cât cepele când au văzut rochia fostului ministru
Prosport.ro
Cea mai nonconformistă boxeră și-a sărutat pe gură adversara înainte de luptă. Face o avere din imaginile cu ea
Adevarul
Cum arăta Casa Mița Biciclista înainte să devină un loc exclusivist. A fost naționalizată de comuniști și a ajuns să găzduiască familii fără adăpost
Mediafax
ULTIMA ORĂ! Parlamentul intră în alertă! Luni, vot decisiv pentru legile PNRR
Click
Două zodii care se întorc la o fostă iubire. Relațiile din trecut primesc o a doua șansă
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Descopera.ro
A fost descoperită cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Un fenomen ascuns la interiorul atomilor ar putea explica misterioasele raze gamma