Ultimatumul UE pentru Marea Britanie. Garanțiile post-BREXIT pe care oficialii europeni vor să le primească în cinci zile

Ultimatumul UE pentru Marea Britanie. Garanțiile post-BREXIT pe care oficialii europeni vor să le primească în cinci zile
Publicat: 13/07/2017, 08:39

Michel Barnier a ridiculizat de asemenea solicitarea lui Boris Johnson, ministrul britanic de Externe, ce a declarat că sumele pe care UE le propune par să fie exorbitante și ar solicita ca Bruxelles-ul să nu mai spere la plata acestora din partea Marii Britanii.

Cea de-a doua rundă a negocierilor se vor derula lunea următoarea, aducându-l pe Barnier față în față cu David Davis, ministrul britanic pentru Brexit.

Barnier a declarat însă că dorește clarificare „înainte de începerea celei de-a doua runde”, adăugând că este dispus ca în weekend să facă progrese în această privință.

Boris Johnson le transmite liderilor UE „să-și ia gândul” de la sumele cerute Marii Britanii pentru Brexit: Sunt exorbitante

Cererile financiare al UE către Marea Britanie în legătură cu Brexit „par să fie exorbitante”, a declarat Boris Johnson, ministrul britanic de Externe, care s-a declarat optimist în privința șanselor de a ajunge la un acord bun, spunând că „nu există niciun plan” în cazul unui eșec al negocierilor.

În cadrul unei ședințe în Parlamentul de la Londra, ministrul a declarat că „sumele pe care (UE) le propune pare să fie exorbitante și cred că expresia adecvată este să-și ia gândul de la asta”, potrivit site-ului Business Insider.
Întrebat în legătură cu posibilitatea ca negocierile între UE și Marea Britanie să nu ducă la semnarea unui acord, Johnson a răspuns că „nu există niciun plan pentru lipsa unui acord, pentru că vom avea un acord grozav”.
Afirmația lui Johnson pare să intre în contradicție cu declarațiile anterioare în acest sens făcute de premierul Theresa May și ministrul pentru Brexit, David Davis, care au spus că „lipsa unui acord este mai bună decât un acord prost”.
Tensiune în negocierile pentru BREXIT. „Dezamăgirea uriașă” din oferta oficială a Marii Britanii, transmisă șefilor UE
Luni, negociatorul-șef din partea Parlamentului European pentru Brexit, Guy Verhofstadt, a avertizat că oferta premierului britanic Theresa May privind drepturile cetățenilor Uniunii Europene este incompletă și incorectă, relatează site-ul BBC News. În replică, guvernul britanic a catalogat scrisoarea comună semnată de liderii celor mai importante patru grupuri din Parlamentul European drept „o distorsiune nefolositoare”.
Într-o scrisoare comună semnată de liderii celor mai importante patru grupuri din Parlamentul European, propunerea Marii Britanii privind drepturile cetățenilor UE după Brexit este catalogată drept „o dezamăgire uriașă, departe de ceea ce sunt ei îndreptățiți să primească”.
Guy Verhofstadt avertizează că europenilor din Marea Britanie li se oferă mai puține drepturi decât britanicilor din UE, iar Blocul comunitar nu va accepta acordul de Brexit dacă oferta nu va fi schimbată.
„Propunerea Marii Britanii este departe de ambițiile anunțate de a „pune cetățenii pe primul plan”. Dacă ar fi implementată, ar arunca un nor negru de neclaritate și incertitudine asupra vieții a milioane de europeni. Este o dezamăgire uriașă să propui ca europenii să obțină statutul unor „cetățeni ai țărilor terțe” în Marea Britanie, cu mai puține drepturi decât cetățenii britanici din UE”, a precizat Verhofstadt.
Potrivit negociatorului-șef din partea Parlamentului European pentru Brexit, europenii și-ar pierde dreptul de a vota în alegerile locale, familiile acestora vor fi vizate de cerințele privind salariul minim, iar statutul copiilor născuți după Brexit în Marea Britanie este nesigur.
„Această ofertă prezintă un risc real de a crea o cetățenie de rang secund. Este în contradicție inclusiv cu manifestul Vote Leave, care promitea să trateze cetățenii UE „nu mai puțin favorabil decât în prezent„”, a mai spus Verhofstadt.
Liderii din Parlamentul European avertizează că au puterea de a respinge orice acord de Brexit care nu este considerat convenabil pentru cetățenii din Uniunea Europeană.
„Uniunea Europeană are o misiune comună de a extinde și consolida drepturile, nu de a le reduce. Nu vom aproba niciodată îndepărtarea lor retroactivă. Parlamentul European își va rezerva dreptul de a respinge orice acord care tratează cetățenii UE, indiferent de naționalitatea lor, mai puțin favorabil decât în prezent. Aceasta este o chestiune a drepturilor fundamentale și a valorilor care se află în centrul proiectului european”, se mai arată în scrisoarea comună.
Guy Verhofstadt amintește că negocierile privind Brexit trebuie încheiate până la 30 martie 2019, iar UE „nu va susține extinderea acestui termen, pentru că ar necesita organizarea de alegeri europene în Marea Britanie în 2019, un fapt de neconceput”.
Guvernul britanic a respins scrisoarea liderilor din Parlamentul European privind acordul de Brexit
Guvernul britanic a catalogat drept „o distorsiune nefolositoare” scrisoarea comună semnată de liderii celor mai importante patru grupuri din Parlamentul European în legătură cu acordul privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, relatează site-ul BBC News.
„Poziția prezentată în Parlamentul European este o distorsiune nefolositoare privind o ofertă despre care mai multe state membre au afirmat că este baza unui acord bun. În mod regretabil, articolul include o serie de inexactități care sunt deosebit de nefolositoare și care pot cauza îngrijorarea inutilă a cetățenilor din Marea Britanie și UE”, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului Theresei May.
Guvernul de la Londra „reafirmă că dorește un aranjament reciproc care să le permită cetățenilor UE să continue să trăiască în Marea Britanie așa cum o fac în prezent, motiv pentru care am anunțat propunerea noastră de a le garanta drepturile prin intermediul unui nou ‘statut stabilit'”.
Potrivit propunerii guvernului May, noul statut al cetățenilor europeni din Marea Britanie „va include accesul la educație, asistență medicală, beneficii, pensii și locuințe sociale, pe aceeași bază ca și cetățenii britanici, în conformitate cu principiile consacrate ale legislației Marii Britanii”.
Negociatorul-șef din partea Parlamentului European pentru Brexit, Guy Verhofstadt, a avertizat luni că oferta premierului britanic Theresa May privind drepturile cetățenilor Uniunii Europene este incompletă și incorectă. Verhofstadt a subliniat că europenilor din Marea Britanie li se oferă mai puține drepturi decât britanicilor din UE, iar Blocul comunitar nu va accepta acordul de Brexit dacă oferta nu va fi schimbată.
Liderii din Parlamentul European apreciază că europenii și-ar putea pierde dreptul de a vota în alegerile locale, familiile acestora vor fi vizate de cerințele privind salariul minim, iar statutul copiilor născuți după Brexit în Marea Britanie este nesigur.
Negocierile privind Brexit trebuie încheiate până la 30 martie 2019, iar UE „nu va susține extinderea acestui termen, pentru că ar necesita organizarea de alegeri europene în Marea Britanie în 2019, un fapt de neconceput”, a anunțat Guy Verhofstadt.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Prognoză ciudată emisă de Accuweather pentru România. Se anunță vremuri tulburi
FOTO. Manechinul a simțit că trebuie să atragă atenția între burlacii milionari de la Miami...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cine este Kostas Passaris, sau „Fiara din Balcani”, deținutul atât de periculos, încât trebuie mutat...
A apărut pe un „tanc” în inima Capitalei! Apariție inedită a lui David Popovici
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Tradiţia care se respectă cu stricteţe în a doua zi de Paşte într-un sat din...
Se spală rufe azi și în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Cine este românul care și-a pierdut viața în noaptea de Înviere, în Italia. Mașina tânărului...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Omagiu adus lui Bernard Hill de membrii distribuţiei "Stăpânul Inelelor"
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
DOAMNA lumii filmului a murit după Paște: Cea mai mare care a trăit vreodată
Marele secret al checului. Ingredientul care schimbă tot
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Maria Cârneci, destăinuiri emoționante despre pierderea soțului ei. Artista încă nu și-a găsit liniștea fără...
”Transformă asta într-un circ, într-o mizerabilă sfâșiere” Andrei Păunescu, în război cu sora vitregă pentru...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Amiba mâncătoare de creier poate fi cauzată prin spălături nazale