Prima pagină » Știri » „Eroul cu făcăleț” de la Londra s-a întors acasă: „Până acum nu am primit nimic”

„Eroul cu făcăleț” de la Londra s-a întors acasă: „Până acum nu am primit nimic”

„Eroul cu făcăleț
Detalii în articol

Românul Florin Morariu a avut curajul ca în timpul atentatului de la Londra de la începutul lunii iunie să scoată telefonul mobil și să filmeze momentele de panică. De asemenea, potrivit mărturiilor sale, acesta l-ar fi lovit pe unul dintre teroriști. Chiar dacă imaginile filmate de el au făcut înconjurul lumii și bărbatul a devenit un adevărat erou, după o lună și jumătate, Florin s-a întors acasă, la Iași, potrivit stiri.tvr.ro. 

„Am întâlnit englezi pe stradă care mă pupau, mă luau în brațe”, povestește românul, amintindu-și de momentul în care un copil de 12 ani a venit la el pe stradă și l-a rugat, cu lacrimi în ochi, să facă o poză cu el, pentru că toți colegii de la școală vorbesc despre gestul lui. 

El declară că este încă îngrozit de amintirile din acea noapte, motiv pentru care a apelat la ședințe de consiliere psihologică. Florin este, totodată, dezamăgit, pentru că a cerut protecție, de teamă că ar putea fi atacat de apropiați ai teroriștilor, dar nu a primit niciun pic de atenție nici din partea autorităților române și nici din partea celor britanice. 

„Promisiuni și vorbe, sunt sătul de vorbele lor. Toți promit că îți dă, îți face, îți drege… Băi fraților, eu până acum nu am primit nimic și deja e o lună și ceva. Ce facem? Gata, s-au spălat pe mâini toți?”, se întreabă, retoric, Florin, arătându-și nemulțumirea. 

Bărbatul s-a întors în Iași unde și-a regăsit familia și prietenii și spune că nu este încă hotărât în ceea ce privește viitorul său. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Raport SUA, mesaj DUR despre România: „Corupția rămâne problema eternă”. Ce să facă investitorii
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Adevarul
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Neti Sandu, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Astrologul de la PRO TV avertizează: „Nu mai merge!”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
De la ipoteza civilizațiilor ascunse pe Pământ la căutarea unor artefacte pe Lună
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!