Prima pagină » Știri » Tabără improvizată creată de aproape 40 de refugiați la marginea Timișoarei

Tabără improvizată creată de aproape 40 de refugiați la marginea Timișoarei

Tabără improvizată creată de aproape 40 de refugiați la marginea Timișoarei
Aproximativ 40 de refugiați din Siria și Irak, printre care și copii, care au permise de ședere în România, stau într-o tabără improvizată creată la marginea Timișoarei, pe câmp. Potrivit polițiștilor, refugiații doresc să treacă granița în Ungaria, cu scopul de a ajunge în vestul Europei.

Potrivit polițiștilor, cei aproximativ 40 de refugiați care au creat tabăra ilegală pe Calea Aradului, din Timișoara, provin din mai multe centre de refugiați din România, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Aceștia au permis de ședere în România.

Printre refugiați se numără femei, precum și mai mulți copii, care locuiesc în corturi, de câteva zile, pe câmp.

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de la Secția 5 Poliție Timișoara au făcut verificări, solicitanții de azil fiind duși la Centrul pentru Refugiați din oraș, însă nu au fost primiți, fiind îndrumați să se întoarcă în centrele din care au venit, pentru că locurile sunt ocupate.

Oamenii legii spun că refugiații nu vor să plece pentru că speră că vor reuși să treacă ilegal granița în Ungaria.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria. 5 rețete tradiționale pentru masa de sărbătoare
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
În ce condiții poate conduce o persoană cu epilepsie. Ce prevede legea în cazul accidentului din Brașov
Mediafax
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Click
David Popovici, AUR la 200 de metri liber! Intră în istorie cu un record
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Premieră în România: Au fost descoperite primele dovezi ale utilizării uneltelor din os de către neandertalieni