Prima pagină » Știri » Adolescentul orfan căutat la Cota 2000 în Bucegi, găsit la zeci de kilometri distanță

Adolescentul orfan căutat la Cota 2000 în Bucegi, găsit la zeci de kilometri distanță

Adolescentul orfan căutat la Cota 2000 în Bucegi, găsit la zeci de kilometri distanță
Mai multe pe gandul.info

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Florin Chivu, copilul de 16 ani dat dispărut și căutat în zona Cota 2000 – Padina a ajuns la sediul Organizației SOS Salvați Copiii din București, adolescentul fiind orfan.

La rândul său, șeful Salvamont Sinaia, Nae Cojanu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că salvamontiștii au întrerupt căutările după ce reprezentanții organizației i-au anunțat că minorul a ajuns la București.

Copilul a fost căutat, după ce a dispărut și nimeni nu a știut nimic de el timp de șase ore.

Se pare că acesta a mers înaintea grupului din care făcea parte, iar apoi nu a mai apărut nicăieri.

Minorul făcea parte dintr-un grup din București, format din 12 copii, cu vârste între 14 și 16 ani, însoțiți de patru adulți.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Tanczos Barna, după botezul lui Alfred Simonis: „Noi la UDMR nu avem asemenea evenimente. La nunta domnului Kelemen nu au ieșit știri”
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Prosport.ro
FOTO. Rivala Simonei Halep, imagini incendiare din vacanța în Maldive
Adevarul
Românul care l-a consiliat pe Trump dezvăluie ce sfaturi i-ar da acum: „Să nu uităm că pe vremuri a fost democrat”
Mediafax
LOVITURĂ pentru consumatori! De ce oprește Spania ieftinirea uleiului de măsline
Click
„Cancer?” Tudor de la Fly Project, de nerecunoscut după ce a slăbit peste 40 de kilograme
Digi24
Gen. Dorin Toma, fost comandant NATO: „România începe târziu proiectul unei baze americane permanente”. Cu cât suntem în urma Poloniei
Cancan.ro
Umilită de Marco după noaptea petrecută împreună, Gabriella nu s-a mai putut abține! A cedat și...
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!