Prima pagină » Știri politice » ALDE amână să se pronunțe pe modificarea Constituției privind redefinirea familiei. Tăriceanu: „Fiecare e liber să facă ce dorește”

ALDE amână să se pronunțe pe modificarea Constituției privind redefinirea familiei. Tăriceanu: „Fiecare e liber să facă ce dorește”

ALDE amână să se pronunțe pe modificarea Constituției privind redefinirea familiei. Tăriceanu:
Detalii în Gândul

Întrebat ce atitudine politică are ALDE în cazul referendumului pentru modificarea Constituției pe tema familiei, Tăriceanu a răspuns că o hotărâre, în acest sens, urmează să fie anunțată.

„Acest subiect l-am discutat în interiorul ALDE. Am cerut organizațiilor noastre să facă o dezbatere internă. Unele din ele au făcut, unele nu. În momentul în care dezbaterea se va încheia, o să organizăm un for de conducere statutar în care o să hotărâm care e atitudinea noastră publică pe acest subiect”, a declarat șeful Senatului.

În acest context, întrebat cum i se pare ideea modificării Constituției pentru redefinirea familiei, Tăriceanu a precizat că pe această problemă părerile sunt împărțite și că e dreptul fiecăruia să aibă o opinie.

„Ca liberal o să mă refer la o definiție simplă: liberalismul decurge din evoluția naturală a lucrurilor, deci bunul cel mai respectat este libertatea. Așa că fiecare e liber să facă ce dorește. De aici și până la a legifera unele lucruri, care unele sunt contra naturii, e distanță mare”, a spus Tăriceanu.

Reamintim că PSD și-a fixat, sâmbătă, ca prioritate legislativă, adoptarea rapidă a Legii referendumului, aceasta fiind necesară pentru aprobarea, în Senat, a Legii de modificare a Constituției cu privire la definirea familiei, intenția fiind de a organiza referendumul de revizuire în toamnă, potrivit Mediafax.

„Știți bine că avem un angajament în acest sens și intenția noastră este ca în această toamnă să ajungem să oganizăm referendumul pentru modificarea Constituției pe tema familiei”, a spus, sâmbătă, la Mamaia, liderul PSD, Liviu Dragnea.
 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alexei Navalnîi a fost otrăvit. Acuzații grave aduse Rusiei de cinci state europene
Digi24
Militarii NATO, învinși de ucraineni. Un exercițiu a arătat cum o echipă mică de operatori de drone a câștigat în fața aliaților
Cancan.ro
Un nou caz Iorgulescu? În ce țară ar fi fugit Victoraș Micula după ce a fost condamnat la închisoare!
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață de Ziua Îndrăgostiților!
Adevarul
Fostă patinatoare, jefuită și ucisă brutal. A fost împușcată în propria mașină, la doar 28 de ani
Mediafax
Stubb: Imperialismul și expansiunea sunt înscrise în ADN-ul lui Putin și al Rusiei
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cancan.ro
De ce a ars femeia din mașina cuprinsă de flăcări în București, iar bărbatul a scăpat. Cum s-a petrecut tragedia
Ce se întâmplă doctore
O mai știți pe Fata Morgana?! Cum arată acum după ce a învins cancerul de piele. Imagini senzuale cu bruneta
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
România, printre ultimele locuri din lume la adopția de mașini electrice
Descopera.ro
Balcanii și Marile Puteri. Ce se întâmpla aici în anii 1912–1913
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Ce părere mai au principalii aliați ai NATO despre SUA?