Prima pagină » Știri politice » După ce a schimbat legea referendumului, Dragnea vrea să dea „un semnal foarte serios în țară”. Mesajul „de român” pentru susținătorii familiei tradiționale

După ce a schimbat legea referendumului, Dragnea vrea să dea „un semnal foarte serios în țară”. Mesajul „de român” pentru susținătorii familiei tradiționale

După ce a schimbat legea referendumului, Dragnea vrea să dea „un semnal foarte serios în țară
Detalii în Gândul

„Odată cu adoptarea de azi, sigur, după promulgare, am reușit încă un pas până la organizarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituție. Nu putem să facem un calendar pentru referendum că depindem de promulgarea președintelui. Din momentul în care va promulga legea, colegii în Senat vor adopta în final legea de modificare a Constituției și de abia de atunci putem estima un calendar. Să sperăm că nu sunt probleme la Cotroceni și că legea asta va fi promulgată. Sper să nu atace nimeni la CCR, nici nu sunt motive, în așa fel încât până începe iarna să avem acest referendum, pentru ca românii să se poată exprima”, a declarat Liviu Dragnea, după ce plenul Camerei Deputatilor a adoptat proiectul de modificare a Legii Referendumului, potrivit Mediafax.

Dragnea a explicat că din momentul în care proiectul de lege pentru revizuirea Constituției va fi adoptat de Senat, va fi trimis Curții Constituționale, care trebuie să se exprime în cinci zile și, din momentul promulgării, referendumul trebuie organizat în 30 de zile.

„Nu puteam demara organizarea referendumului cu legea referendumului necompletată (…) Pe noi ne interesează să creăm posibilitatea românilor să se exprime pe o temă foarte importantă. Nouă ni se pare extrem de importantă această temă și nu vrem să fie parazitată de alte teme”, a adăugat Dragnea.

Întrebat cum răspunde celor care susțin că România ar urma să facă pași înapoi prin această reglementare, Dragnea a răspuns că pe el îl interesează „să dea un semnal foarte serios în interiorul țării”.

„Eu încă sunt român și voi rămâne român și mă interesează ca această decizie să fie luată de români. Voi merge la vot și voi vota. Depinde cum va fi pusă întrebarea. Am susținut public inițiativa celor 3 milioane de români”, a mai spus Dragnea.

Camera Deputaților a adoptat, marți, proiectul de modificarea a Legii refrendumului. Asta după ce Comisia juridică a Camerei a dat, luni, un raport favorabil proiectului, operând modificări de tehnică legislativă asupra cărora au revenit și marți dimineață, după ce plenul a decis să retrimită proiectul la comisie pentru a elimina o prevedere care se repeta.

Adoptarea proiectului de modificare vine în contextul în care PSD și-a fixat, sâmbătă, ca prioritate legislativă, adoptarea rapidă a Legii referendumului, aceasta fiind necesară pentru aprobarea, în Senat, a Legii de modificare a Constituției cu privire la definirea familiei, intenția fiind de a organiza referendumul de revizuire în toamnă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Neti Sandu, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Astrologul de la PRO TV avertizează: „Nu mai merge!”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
De la ipoteza civilizațiilor ascunse pe Pământ la căutarea unor artefacte pe Lună
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!