Prima pagină » Economic » Un gigant auto american face angajări masive în România

Un gigant auto american face angajări masive în România

Un gigant auto american face angajări masive în România
Detalii pe Gândul

Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu o delegație a companiei Ford condusă de vicepreședintele Andrew McCall.

Potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX, vicepreședintele Ford a discutat despre stadiul implementării investiției Ford de la Craiova, inclusiv despre crearea celor aproape 1700 de noi locuri de muncă, anunțate deja de companie.

Conform sursei citate, prim-ministrul Mihai Tudose a subliniat importanța industriei auto pentru economia românească, atât din perspectiva ponderii sale în dezvoltarea PIB, cât și din socială, prin crearea de noi locuri de muncă atât în mod direct, cât și prin efectul de angrenare economică.

„România este un mediu favorabil pentru creșterea investițiilor, iar dezvoltarea fabricii Ford de la Craiova confirmă acest lucru. Investiții mai multe înseamnă mai multe locuri de muncă și mai bine plătite”, a afirmat șeful Executivului.

Un alt punct atins în timpul întrevederii s-a referit la infrastructură. În acest context, premierul Tudose a menționat că Autostrada Pitești-Sibiu și legătura între Pitești și Craiova sunt priorități ale Guvernului, urmând să fie finalizate până la sfârșitul mandatului.

La întâlnire au mai participat, din partea Guvernului, consilierii de stat Marius Nica, Gabriel Andronache și Felix Rache.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!