Prima pagină » Știri externe » NATO cere explicații Rusiei

NATO cere explicații Rusiei

NATO cere explicații Rusiei
Petr Pavel, șeful Comitetului militar al NATO, a declarat că alianța va cere explicații Moscovei în legătură cu informațiile potrivit cărora Rusia îi susține pe insurgenții talibani din Afganistan, informează site-ul postului France 24.

Ambasadorii NATO urmează să se întâlnească joi cu Alexander Grushko, reprezentantul permanent al Rusiei la NATO, iar printre subiectele pe agenda de discuții se numără și Afganistanul.

Întrebat în legătură cu zvonuri potrivit cărora Rusia ar aproviziona insurgenții talibani cu arme, Pavel a declarat că nu a văzut vreo dovadă concludentă în acest sens, însă a precizat că există informații care sugerează că Moscova oferă combustibil unor companii care ulterior vând combustibilul talibanilor.

Afganistanul va fi pe agenda reuniunii de joi întrucât combaterea terorismului este în intereselor atât al NATO, cât și al Rusiei, a adăugat Pavel.

În luna februarie, generalul John Nicholson, comandatul forțelor militare americane din Afganistan a acuzat Rusia că ar oferi „influență și legitimitate” talibanilor, scopul fiind de a compromite acțiunile Statelor Unite și NATO.

O lună mai târziu, într-o audiere în Congresul SUA, generalul Curtis Scaparrotti, comandantul forțelor militare americane din Europa, a declarat că este posibil ca Rusia să-i aprovizioneze pe insurgenții talibani, fără să precizeze dacă se referă la armament sau alte tipuri de echipamente și provizii.

Mai mult, președintele afgan Ashraf Ghani a sugerat recent că Rusia susține insurgenții talibani, acuzații negate vehement de Moscova.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Românul reținut după carambolul din Bulgaria ar fi fost erou în mijlocul tragediei. Ce a dezvăluit patronul său: „Este în șoc”
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi