Prima pagină » Știri » Crima de la Târgoviște. Cine era unul dintre bărbații găsiți împușcați pe câmp

Crima de la Târgoviște. Cine era unul dintre bărbații găsiți împușcați pe câmp

Crima de la Târgoviște. Cine era unul dintre bărbații găsiți împușcați pe câmp
Detalii pe Gândul

Prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Mihai Dincă, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că în acest caz a fost întocmit dosar penal pentru omor calificat, cei doi fiind împușcați, cel mai probabil, de un braconier.

„Toate datele pe care le avem la acest moment ne conduc la ipoteza că a fost un conflict spontan. Se pare că e vorba de un braconier surprins de cei doi. Una dintre victime este un consilier local, dar nu are legătură acest aspect cu cazul. Ar fi fost depistat braconierul pe câmp și ar fi avut loc un confict, cei doi bărbați fiind împușcați”, a declarat Dincă.

Potrivit acestuia, ambele victime au fost împușcate de două ori.

„Aveau câte două răni. S-a tras cu o armă de vânătoare, cu alice pentru vânat mic, păsăret”, a spus prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

Cei doi, un consilier local din Răzvad și un prieten, au fost găsiți, joi, împușcați pe un câmp de lângă Târgoviște.

Potrivit Poliției Dâmbovița, anchetatorii au fost alertați de o persoană care a trecut prin zonă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rogobete schimbă regulile în Sănătate. Comisiile care întârzie dosarele medicilor, luate la bani mărunți
Digi24
Un pensionar din Gorj a obținut în instanță decontarea integrală a costurilor unei operații cu robotul chirurgical la o clinică privată
Cancan.ro
Ce poreclă rușinoasă i-a dat prințesa Bianca ispitei Daniela Pană de la Insula Iubirii
Prosport.ro
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Adevarul
Tudorel Toader nu va mai ține cursuri la UAIC. Fiul său, Alexandru Toader, nu va mai preda, chiar dacă scapă de arestul preventiv
Mediafax
Balonul de aur. Fostul antrenor de la Viitorul Constanța, desemnat cel mai bun din lume
Click
Viorel Păunescu, condus pe ultimul drum! Gigi Becali, George Copos și nume mari din fotbal au adus coroane la biserică. Sute de suporteri și-au luat rămas-bun
Digi24
Cele trei variante transmise de Zelenski Statelor Unite pentru a opri atacurile asupra rafinăriilor rusești
Cancan.ro
Mocăniță a încălcat contractul de confidențialitate și a recunoscut tot. Cu cine a plecat de la bonfire-ul final: cu Claudia sau cu Andrușca?
Ce se întâmplă doctore
Cine va moșteni averea de 800.000 de euro a Mădălinei Apostol. Ce spune fostul ei partener despre bunurile dispărute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu ochii noștri atunci când vorbim în gând?
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute