Problema în care Iohannis este de acord cu Tăriceanu. Președintele are însă o obiecție

Problema în care Iohannis este de acord cu Tăriceanu. Președintele are însă o obiecție
Publicat: 07/11/2017, 09:03

Întrebat despre intenția parlamentarilor de a prevede în viitorul Cod Administrativ ca hotărârile de Guvern să nu poată fi anchetate de procurori din punct de vedere al oportunității, șeful statului a răspuns: „Este foarte adevărat că oportunitatea nu trebuie cenzurată penal, iar această chestiune este destul de binecunoscută”.

Pe de altă parte, președintele s-a arătat rezervat că ar fi nevoie de o schimbare legislativă în această chestiune. „Nu sunt foarte convins că este nevoie de o schimbare a legislației în materie”, a adăugat Iohannis.

Pe 23 octombrie, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a depus la Curtea Constituțională o sesizare privind cercetările DNA legate de modul cum au fost adoptate în Guvern hotărârile referitoare la insula Belina.

„Președintele Senatului, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, a cerut astăzi Curții Constituționale a României să constate și să soluționeze conflictul juridic de natură constituțională între Guvernul României, pe de o parte și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, pe de altă parte. Așa cum se precizează în solicitarea către Curtea Constituțională a României, conflictul juridic a intervenit ca urmare a cercetării penale a Direcției Naționale Anticorupției asupra legalității Hotarârii Guvernului nr.858/2013, respectiv, a Hotărârii Guvernului nr.943/2013”, informa biroul de presă al Senatului.

Potrivit sesizării lui Tăriceanu, conflictul juridic de natură constituțională este generat de începerea urmăririi penale privind adoptarea unor hotărâri de Guvern. „Or, potrivit celor statuate chiar de către Curtea Constituțională, adoptarea hotărârilor de Guvern dă expresie competenței originare a Guvernului”, susținea președintele Senatului.

Acesta a solicitat CCR să constate existența conflictului juridic între Ministerul Public și Guvern și, totodată, să constate că acest conflict are drept cauză faptul că DNA și-a arogat competența de anchetare a oportunității și legalității elaborării celor două hotărâri. O altă cerere a lui Tăriceanu căte CCR este „să statueze că, pe viitor, procurorii nu pot ancheta circumstanțele, împrejurările, oportunitatea și legalitatea hotarârilor de Guvern.”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
Gigi Becali a donat 25.000.000 de euro. Dezvăluirea a venit chiar înainte de Înviere
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
ȘOCANT: ce conținea peștele macrou care i-a adus moartea fetiței de 4 ani din Călărași
Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cutremur în Prima zi de Paște! Unde a avut loc și ce magnitudine a înregistrat
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Avertisment al serviciilor secrete europene: Rusia pregăteşte activ atentate cu bombă sub acoperire, atacuri incendiare...
Inventatorul REVOLVERULUI avea o PERSPECTIVĂ NEOBIȘNUITĂ asupra PĂCII!
OBLIGATORIU pentru cei care au casă la curte. Toți proprietarii trebuie să facă asta
Mihai Neşu, adevărul despre divorţ. Cine a decis, de fapt, separarea, după accident
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Cristina Șișcanu, motivul pentru care nu gătește nimic pentru masa de Paște. Cum își petrece...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Alessandro Volta, inventatorul bateriei electrice