PNL sesizează Avocatul Poporului în cazul OUG privind Codul Fiscal. Ce spune Victor Ciorbea

PNL sesizează Avocatul Poporului în cazul OUG privind Codul Fiscal. Ce spune Victor Ciorbea
Publicat: 13/11/2017, 14:20

„PNL a venit astăzi la Avocatul Poporului împreună cu președintele Comisiei juridice (a PNL-n.r.) din Camera Deputaților, Ioan Cupșa, pentru a depune sesizarea către CCR, având în vedere procedura care ne este la dispoziție, noi nu putem face în acest moment decât să cerem Avocatului Poporului să sesizeze CCR”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Dancă.

Deputatul Ioan Cupșa a criticat faptul că situația extraordinară nu a fost pomenită în OUG.

„În mod esențial premierul Tudose și întreg Guvernul încalcă principiile principiile constituționale, așa cum încalcă și normele constituționale, cu mare ușurință. În mod esențial au încălcat principiul delegării legislative. Nu ar fi putut să adopte prin OUG aceste modificări care sunt foarte voluminoase, sunt peste 27 de pagini (…) de modificări ale unor norme de drept fiscal. Efectiv Guvernul Tudose ca putere executivă uzurpă atributele puteriii legislative”, a adăugat Cupșa.

Victor Ciorbea:Dacă OUG nu e în vigoare, CCR poate să declare sesizarea inadmisibilă

„Se prevede expres că ordonanța va intra în vigoare la 1 ianuarie anul viitor. (…)Este o prevedere expresă în Legea 47/1992 care stipulează că CCR se pronunță asupra legilor și ordonanțelor în vigoare. Nu e vorba că nu ne grăbim, vom analiza serios, mai ales că în următoarele zile vom mai primi și alte memorii și când avem soluția ne vom pronunța”, a declarat Avocatul Poporului, Victor Ciorbea.

Victor Ciorbea a afirmat că sesizarea ar putea fi declarată inadmisibilă de CCR dacă este judecată înainte ca OUG să intre în vigoare.

„Dacă sunt întrunite condițiile constituționale ale jurisprudenței Curții și ale CEDO să ridicăm o excepție de neconstituționalitate, dar în niciun caz nu cred că este în interesul nimănui să ne grăbim și să o facem peste noapte sau fără să avem motive sau să ajungem în situația în care s-ar putea, cel puțin teoretic, să fie respinsă ca inadmisibilă pentru că a fost formulată cu mult timp înainte și la data judecării acea ordonanță nu este încă în vigoare”, a spus Avocatul Poporului.

Vineri, Ludovic Orban a declarat că, în contextul controverselor create în jurul Codului Fiscal, Avocatul Poporului va fi sesizat de PNL pentru ca Ciorbea să atace la CCR ordonanța, subliniid că acesta are datoria să apere drepturile românilor.

„Văd că OUG nu era atât de urgentă. Pentru că nici până astăzi nu este publicată în Monitorul Oficial, motiv pentru care nu putem să facem primul pas pe care l-am anunțat, și anume sesizarea Avocatului Poporului pentru atacarea la CCR. Așteptăm publicarea ordonanței în Monitorul Oficial, după care a doua zi vom ataca la Avocatul Poporului pentru a-i solicita să sesizeze CCR. Sunt convins că nu vom fi singurii care vom sesiza Avocatul Poporului, vor fi și sindicate și patronate. (…) Victor Ciorbea a fost lider de confederație sindicală. Deci, poate își aduce aminte că a fost lider de sindicat și că, în calitate de lider de sindicat, avea obligațiile să apere drepturile angajaților din sindicat”, a spus atunci Orban.

Tot vineri, președintele PNL a anunțat că partidul va pregăti o comisie de organizare a protestelor împotriva ordonanței care modifică prevederile Codului Fiscal, adăugând că e posibilă o astfel de manifestare și în ziua moțiunii de cenzură.

„Vom stabili o comisie de organizare a tuturor acțiunilor de protest pe care le vom face împotriva acestei harababuri fiscale declanșate”, a spus Orban.

Liderul PNL a precizat că va discuta luni, în ședința Biroului Executiv al formațiunii, despre un calendar al protestelor.

Întrebat ce presupune calendarul, Orban a răspuns: „Mi-e greu să vă spun acum. Cu siguranță vom organiza marșuri, mitinguri, e posibil și în ziua moțiunii, încă nu am hotărât unde. Asta este o dezbatere. Deja am și discutat, voi propune o comisie de organizare care să fie responsabilă de coordonarea tuturor acestor acțiuni de protest, dar și cu alte acțiuni de protest care vor fi organizate de societate prin grupuri organizate, indiferent dacă sunt patronate, sindicate, sau alte asociații profesionale sau alte organizații ale societății civile”.

Totodată, liderul liberal a susținut că PNL va organiza propriile manifestări, dar că poate exista o coordonare cu sindicatele.

„Noi vom organiza propriile noastre manifestări, dar poate exista o coordonare, să arătăm opoziția puternică care există în societate față de această improvizație fiscală care nu are sens, care afectează grav foarte multe categorii”, a precizat Ludovic Orban.

Întrebat dacă s-a gândit la o primă dată pentru un marș de protest, președintele PNL a răspuns: „Vă vom prezenta calendarul când îl vom adopta”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără din Marea Britanie a venit să petreacă pe litoral, la Constanța, și spune...
Stațiunea montană din România care este unică în toată Europa. Puțini turiști de la noi...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o...
Regimul drastic al lui Teo Trandafir să nu se îngrașe deloc: consumă aceleași alimente zilnic
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Câți mici a cumpărat un român de 1 Mai! Oamenilor nu le-a venit să creadă:...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
S-a interzis în toată România. Șoferii trebuie să aibă acest document la ei
Doliu la Hollywood. Vedeta din „Line of Duty” a murit neașteptat, la 59 de ani
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice....
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
"Oameni buni, grijă mare la suflet, grijă mare la oameni". Sfârșit tragic pentru Teodor Popescu....
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Cum pot duce sărbătorile la conflicte în familie? Sfaturile unui psiholog