Prima pagină » Știri politice » Prima reacție din PSD după demisia lui Moisă: Era inevitabilă, apropierea de Cioloș e mai mare decât cea de partid. PSD a dus țara în UE și NATO

Prima reacție din PSD după demisia lui Moisă: Era inevitabilă, apropierea de Cioloș e mai mare decât cea de partid. PSD a dus țara în UE și NATO

Prima reacție din PSD după demisia lui Moisă: Era inevitabilă, apropierea de Cioloș e mai mare decât cea de partid. PSD a dus țara în UE și NATO
Detalii pe Gândul.

„Aflu din presă, cu sincer regret, ca Dl Moisa, coleg cu mine în delegația PSD la Parlamentul European, aș decis sa ne părăsească pentru Partidul Popularilor Europeni!?Este decizia sa si trebuie respectata ca atare! Sunt, însă, unele chestiuni care au nevoie de o explicare mai serioasă decât cea furnizata de Dl Moisa. Astfel, domnia sa imputa PSD-ului o situație – de pilda, lipsa autostrăzilor – care vine mult din urmă; ori, dacă PSD se confrunta acum cu ea, este și pentru că guvernele anterioare, inclusiv cabinetul condus de fostul șef al dlui Moisa, Dl Cioloș, nu au făcut nimic să o îndrepte! Dar, in ochii dlui Moisa, numai PSD-ul este vinovat!?”, a declarat europarlamentarul PSD Ioan Mircea Pascu, pe Facebook.

Ioan Mircea Pascu a afirmat că Sorin Moisa „nu suflă un cuvințel” despre faptul că absorbția de fondușri europene în timpul cabinetului condus de fostul său șef, Dacian Cioloș, a fost timp de un an zero, după ce Moisa a criticat performanța relativ slabă în folosirea fondurilor europene.

Pascu i-a transmis lui Moisa că motivarea sa ar fi fost mult maiș credibilă, dacă anunța că devine independent, nu că se duce direct la grupul rival al PPE-ului.

„În încheiere, vreau să îi spun dlui Moisa, pe de o parte, ca tot timpul cât a militat în Grupul Socialiștilor și Democraților s-a bucurat de sprijinul deplin al grupului, ca să nu spun de cel al Delegației PSD, și, pe de altă parte, că motivarea domniei sale ar fi fost mult mai credibilă, dacă anunța că devine independent, nu că se duce direct la grupul rival al PPE-ului!?”, spune Pascu.

Pascu a afirmat că demisia lui Moisa era inevitabilă având în vedere că apropierea sa de Dacian Cioloș era mai mare decât cea arătată față de PSD.

„Pana la urma, gestul domniei sale era, pe undeva, inevitabil, din moment ce apropierea sa de Dl Cioloș si ai lui a fost întodeauna mai mare decât cea pe care a arătat-o pentru partidul pe listele căruia a ajuns europarlamentar … Păcat …”, spune Pascu.

Europarlamentarul PSD își încheiei postarea cu un post-scriptum, reamintindu-i „fostului coleg” că „PSD – și nu alt partid – a dus România in NATO și în UE”.

Europarlamentarul PSD Sorin Moisă a declarat, sâmbătă, că demisionează din PSD, afirmând că partidul aruncă România într-o văgăună a istoriei pentru a-l apăra pe Liviu Dragnea de trecut, precizând că situația în care se află liderul PSD – acuzația de fraudă plecată de la OLAF, ne va costa miliarde.

Moisa a criticat și slaba performanță în atragerea fondurilor europene, precum și încercarea PSD, sub conducerea lui Liviu Dragnea, de a îndepărta România de UE și NATO.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Alegeri anticipate, în mâna lui Nicușor Dan! Toate criteriile sunt îndeplinite. Ce poate face el
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
EXPLICATIV. Guvernul Mureșan a picat! Ce urmează acum și ce variante are Nicușor Dan
Click
Ce s-ar fi întâmplat în ziua în care Valentina și iubitul ei au mers la mănăstire. Cu cine ar fi petrecut tânăra ultimele ore ale vieții sale
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
(P) Cum alegi un whisky bun: ghid pentru începători despre arome, regiuni și tipuri de whisky?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!