Prima pagină » Știri externe » Declarație-surpriză a unui ministru britanic. Cum pot schimba alegătorii acordul final pentru BREXIT

Declarație-surpriză a unui ministru britanic. Cum pot schimba alegătorii acordul final pentru BREXIT

Declarație-surpriză a unui ministru britanic. Cum pot schimba alegătorii acordul final pentru BREXIT
Michael Gove, ministrul pentru Mediu de la Londra, a declarat că alegătorii britanici pot schimba acordul final de Brexit în cazul în care sunt nemulțumiți de direcția negocierilor.

Ministrul a afirmat într-un material pentru cotidianul Daily Telegraph că cetățenii britanici „vor fi în control” în ceea ce privește direcția Guvernului.

„Dacă poporului britanic nu îi va plăcea acordul pe care l-am negociat cu UE, acordul va permite viitorului Guvern să devieze”, a afirmat oficialul.

„Până la viitoarele alegeri, legislația UE și orice nou tratat cu UE va înceta să aibă întâietate sau efect direct asupra legilor Marii Britanii”, a adăugat Gove.

Următoarele alegeri legislative generale sunt programate să aibă loc în 2022, la trei ani după ieșirea Marii Britanii din UE.

Acordul privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană trebuie să fie finalizat până în luna octombrie a anului 2018, a declarat vineri negociatorul-șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, după ce Londra și Bruxelles-ul au convenit să treacă la faza a doua a negocierilor.

„Va trebui să avem versiunea finală a acordului de retragere (a Marii Britanii) până în octombrie 2018, în mai puțin de un an”, a spus Barnier.

Michel Barnier consideră că textul convenit vineri de Marea Britanie și UE ar putea constitui baza acordului final de Brexit, întrucât au fost înregistrate „progrese reale” în ceea ce privește drepturile cetățenilor, frontiera irlandeză și înțelegerea financiară.

Întrebat despre „factura de Brexit”, negociatorul-șef al UE a declarat că nu este interesat de cifre exacte, spunând că mai multe informații sunt vehiculate, dar că acestea se pot schimba în timp „și asta creează controverse”.

„Nu am ajuns niciodată la discuția privind sumele și nu am de gând să încep astăzi. Ceea ce este mai important este că toate cele 28 de țări din UE și-au asumat angajamente clare, iar acestea sunt respectate. Marea Britanie va onora toate angajamentele asumate în timpul aderării sale la UE”, a spus Barnier.

Înaltul oficial european a subliniat că plățile din partea Marii Britanii nu vor fi necesare mai devreme decât dacă ar fi rămas în cadrul UE. În acest context, Michel Barnier a salutat discursul premierului britanic Theresa May, care a anunțat că Londra va respecta angajamentele bugetare încheiate până în 2020.

În încheierea conferinței sale de presă, negociatorul-șef al UE pentru Brexit a anunțat că modelul canadian va reprezenta baza pentru discuțiile privind viitoarele relații comerciale dintre UE și Marea Britanie.

„Există o gamă de modele de acorduri pe care așa-zisele țări terțe le au cu UE – Norvegia, Turcia, Ucraina, Canada – toate având un echilibru al drepturilor și responsabilităților. De unde pornește Marea Britanie? De la un acord de liber schimb pe modelul canadian. Guvernul britanic a indicat anumite linii roșii care închid unele posibilități. Acela este modelul pe care trebuie să lucrăm”, a spus Barnier.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Românul reținut după carambolul din Bulgaria ar fi fost erou în mijlocul tragediei. Ce a dezvăluit patronul său: „Este în șoc”
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi