Prima pagină » Știri externe » Peste două milioane de cetățeni ungari resping planul privind relocarea imigranților și sunt de acord cu gardurile ridicate la graniță

Peste două milioane de cetățeni ungari resping planul privind relocarea imigranților și sunt de acord cu gardurile ridicate la graniță

Peste două milioane de cetățeni ungari resping planul privind relocarea imigranților și sunt de acord cu gardurile ridicate la graniță
Mai multe pe gandul.info

Potrivit oficialului guvernamental, peste 90% dintre chestionarele trimise prin poștă au fost procesate, iar rezultatele arată clar că maghiarii resping orice plan care încurajează imigrația.

„Cei care au participat la sondajul > au respins în unanimitate relocarea a un milion de imigranți în Europa în fiecare an, redistribuirea imigranților care au ajuns în Europa între statele membre, precum și propunerea de acordare a unui ajutor financiar imigranților în valoare de 28.700 de euro în primii doi ani în care trăiesc în Uniunea Europeană. În plus, ei susțin gardul ridicat de Ungaria la granița cu Serbia și resping ideea de a exercita presiuni asupra statelor membre care se opun relocării imigranților”, a spus Domotor.

Partidul de guvernământ din Ungaria, Fidesz, susține că Uniunea Europeană intenționează să implice organizații asociate cu miliardarul ungaro-american George Soros în programul privind redistribuirea imigranților în statele membre, fapt care încălcă suveranitatea națională și ignoră poziția statelor membre UE.

Premierul ungar Viktor Orban s-a angajat că, atât timp cât va rămâne în funcție, guvernul de la Budapesta nu va accepta niciun acord UE privind redistribuirea imigranților în baza unui sistem de cote.

Curtea Europeană de Justiție a decis la 6 septembrie că statele membre UE au obligația de a accepta relocarea imigranților pe teritoriul lor, respingând contestațiile depuse de Slovacia și Ungaria. Prin urmare, regimul de la Budapesta riscă sancțiuni din partea instituțiilor comunitare, inclusiv reducerea alocării de fonduri europene.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Suma care sfidează imaginația! Anthropic se pregătește să intre pe bursă
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
„Ți-ai lăsat cuptorul pornit?” Gluma din aeroport care i-a făcut pe turiști să intre în panică
Click
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Somnul ar putea explica de ce unii oameni îmbătrânesc mai repede decât alții
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!