Prima pagină » Știri » Care este starea tânărului înjunghiat joi seara în apropiere de stația de metrou Politehnica

Care este starea tânărului înjunghiat joi seara în apropiere de stația de metrou Politehnica

Care este starea tânărului înjunghiat joi seara în apropiere de stația de metrou Politehnica
Detalii în articol

„În cursul serii, pacientul a fost supus unei intervenții chirurgicale toracice pentru a se evacua hematomul toracic produs prin agresiune, operația a decurs bine, pacientul s-a menținut stabil hemodinamic, iar postoperator a fost internat in secția de terapie intensiva pentru a fi monotorizat24/24 așacum se procedează din punct de vedere medical pentru toți pacienții care
suferă traumatisme de orice natura. In prezent este conștient, cooperat, se menține stabil hemodinamic și respirator. Evoluția este una favorabilă”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Spitalul Universitar.

Joi seara, un tânăr de 26 de ani a fost înjunghiat în spate, în zona stației de metrou Politehnica, fiind transportat la Spitalul Universitar, acolo unde este și angajat pe post de brancardier.

„În aceasta seară ( joi – n.r.), în jurul orei 19.00, prin apel 112, un tânăr a sesizat că a fost victima unei agresiuni, în timp ce se afla într-un parculeț din apropierea unei stații de metrou de pe raza sectorului 6 – zona Politehnica. Tânărul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. La fața locului s-au deplasat de urgență politiști din cadrul secției competente care au demarat investigațiile în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs agresiunea, cât si pentru identificarea făptuitorului”, a transmis Poliția Capitalei după ce polițiștii au fost informați de atac.

Cercetările privind cazul au fost preluate de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București (PTB), care au deschis un dosar de tentativă de omor.

Până la ora transmiterii știrii, autorul atacului nu a fost prins.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Are toate avizele, dar stă blocat. Cine a oprit proiectul Bala
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Motivul trist care l-a făcut pe medicul de 28 de ani să ia decizia tragică! De ce a făcut asta
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
A fost salvat de două ori de la înec, dar s-a întors în mare cu steagul roșu arborat. Explicația psihologului
Mediafax
Gară imensă de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Câștigurile neașteptate ale unor vloggeri români după 4 ani de YouTube: „Ne putem lua o casă?
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Orașele din România în care sunt anunțate ninsori în septembrie, potrivit meteorologilor Accuweather
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
O fosilă veche de 30 de ani ascunde oasele unui monstru marin necunoscut