Prima pagină » Știri » Încă o lovitură pentru DNA. Achitare definitivă pentru un primar acuzat de șantaj

Încă o lovitură pentru DNA. Achitare definitivă pentru un primar acuzat de șantaj

Încă o lovitură pentru DNA. Achitare definitivă pentru un primar acuzat de șantaj
Detalii pe Gândul

Curtea de Apel Constanța a respins, joi, ca nefundat, apelul formulat de Direcția Națională Anticorupție Constanța împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Constanța, care, în 2017, îl condamnase la doi ani și opt luni de închisoare, cu suspendare, pentru șantaj, pe primarul comunei constănțene Tuzla, Taner Reșit. În schimb, instanța a admis apelul formulat de Taner Reșit, care solicitase anularea sentinței și, rejudecând, a dispus achitarea acestuia.

Decizia magistraților este definitivă.

Și cel de-al doilea inculpat din dosar, omul de afaceri Ștefan Radu, a avut parte clemență din partea instanței, aceasta reducându-i pedeapsa de la doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare, la doi ani de închisoare cu suspendare, termenul de supraveghere fiind stabilit la trei ani. El trebuie să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

Pe parcursul termenului de supraveghere, Ștefan Radu va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 90 de zile.

Taner Reșit și Ștefan Radu au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție din Constanța fiind acuzați de șantaj după ce, în 2015, ar fi încercat să-l forțeze pe administratorul unei firme din localitate să le dea 48.000 de euro.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada 16 august – 8 septembrie 2015, Taner Reșit, pe vremea aceea viceprimar al comunei, și Ștefan Radu l-ar fi constrâns pe administratorul unei societăți comerciale, prin diverse metode, să le dea suma de 48.000 de euro. Procurorii menționau, printre aceste acte de constrângere, alungarea clienților, împiedicarea accesului în spațiul comercial și a utilizării acestuia prin schimbarea încuietorilor și sechestrarea bunurilor aparținând firmei respective.

Mai mult, în același context, în 8 septembrie, Ștefan Radu, în prezența viceprimarului Taner Reșit, l-a agresat fizic pe administratorul respectiv, mai susțin procurorii.

Taner Reșit a fost ales primar al comunei Tuzla, în iunie 2016, din partea PSD.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandal la Hollywood! ACTRIȚĂ acuzată că și-a SUFOCAT copilul. Mărturii CUTREMURĂTOARE
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!