Fum la parterul Spitalului Universitar din Capitală. 20 de angajați ai unității s-au autoevacuat

Fum la parterul Spitalului Universitar din Capitală. 20 de angajați ai unității s-au autoevacuat
Publicat: 05/02/2018, 21:29

UPDATE:Spitalul Universitar de Urgență București informează, după incendiul produs de un scurtcircuit la un laborator, că nu au fost înregistrate victime, incendiul a fost localizat strict la nivelul camerei tehnice, putând fi lichidat doar cu ajutorul extinctoarelor.

„Incendiul a fost declanșat la etajul 1 al spitalului de la un UPS situat în camera tehnică a unui angiograf, zona în care nu se află personal medical, pacienți sau vizitatori, programul desfășurându-se doar dimineață. Incendiul s-a limitat strict la nivelul camerei tehnice, iar pagubele au fost minore, neînregistrându-se victime și nu a fost necesară intervenția niciunei autospeciale, incendiul fiind lichidat cu extinctoare”, reise dintr-un comunicat de presă transmis de către Spitalul Universitar de Urgență București.

SUUB a mai precizat că, din motive de securitate, a fost evacuat parțial etajul unu, până la evaluarea situației și lichidarea incendiului , iar în acest moment, activitatea se desfășoară normal.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov, în momentul în care pompierii au ajuns la Spitalul Universitar, fumul se manifesta la parter și casa scării, etajele superioare nefiind afectate.

Scurtcircuitul s-a produs la un generator electric (UPS).

Incendiul s-a manifestat într-un spațiu tehnic, iar pentru stingerea flăcărilor, pompierii au folosit stingătoarele.

Nu au fost pacienți evacuați în urma incidentului, însă 20 de angajați ai unității spitalicești s-au autoevacuat.

La ora transmiterii știrii, incendiul a fost stins.

La fața locului au acționat cinci autospeciale de stingere, o autoscară, un echipaj de descarcerare și un echipaj SMURD.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani....
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la...
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora...
Românii caută aceste zone de 1 Mai. A fost bătaie pe rezervări
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Un drog „neobișnuit de puternic” a omorât un om și a băgat alți opt în...