Prima pagină » Știri » Proiect depus de USR la Senat. Legalizarea parteneriatului civil pentru cupluri hetero și de același sex

Proiect depus de USR la Senat. Legalizarea parteneriatului civil pentru cupluri hetero și de același sex

Proiect depus de USR la Senat. Legalizarea parteneriatului civil pentru cupluri hetero și de același sex
Detalii pe Gândul.

„În cadrul UE, în virtutea principiului subsidiarității, reglementarea formelor de conviețuire nu ține de competența exclusivă a UE – fiecare stat membru este responsabil de asigurarea cadrului legal necesar protejării vieții privae și familiale a cetățenilor săi. La nivelul UE, 22 de țări, prin reglementările aduse, oferă cetățenilor posiblitatea să-și oficializeze relația de cuplu fără a fi obligați la căsătorie, aceștia având ca alternativă parteneriatul civil. Singurele state membre care nu asigură niciun fel de protecție juridică cuplurilor care trăiesc în uniuni consensuale sunt România, Bulgaria, Letonia, Lituania, Polonia și Slovacia (potrivit Eurostat – n.r)”, explică Bîzgan în expunerea de motive a proiectul depus pe 30 martie la Senat, prima cameră sesizată.

Deputatul amintește de deciziile CEDO și ale Curții de Justiției Europeană care obligă statele membre ale UE să asigure cadrul legal cuplurilor care trăiesc în uniuni consensuale.

„Atât CEDO cât și Curtea de Justiție Europeană au dat decizii cu privire la obligația ca statele membre să asigure cadrul legal necesar protejării drepturilor și intereselor cuplurilor care trăiesc în uniuni consensuale. De asemenea, trebuie să se țină cont, în virtutea art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de evoluția societății și de faptul că există mai multe moduri în care se poate duce o viață de cuplu și de familie. Îi revine statului datoria să asigure mijloacele necesare protejării tuturor formelor de organizare a vieții private, acordând posibilitatea înscrierii lor într-un cadru juridic mai suplu decât cel furnizat de căsătorie”, se arată în expunerea de motive.

Parteneriatul civil nu poate fi încheiat de o persoană sub 18 ani și nici de către o persoană „care nu este cetățean român sau care este cetățean străin cu reședința în România de mai puțin de un an|”, potrivit sursei citate. Totodată, parteneriatul civil nu poate fi încheiat de o persoană lipsită de discernământ și nici nu poate fi încheiat între persoane care sunt rude de până la gradul al patrulea. Interdicțiile legate încheierea parteneriatului civil între rude se aplică și relațiilor care decurg din adopție.

Prin inițiativa legislativă partenerii care încheie un astfel de acord au dreptul de a opta pentru „regimul comunității de bunuri”, astfel ambii parteneri beneficiind de ceea ce dobândesc în timpul parteneriatului civil.

„Dacă partenerii au optat pentru regimul comunității de bunuri, constituie bunuri comune și sunt în proprietate comună a partenerilor toate bunurile pe care partenerii civili le dobândesc prin munca lor în timpul parteneriatului civil, când și cele care provin din uzul acestor bunuri. Partenerii vor fi coproprietari în părți egale asupra bunurilor comune din parteneriat, dacă nu au convenit altfel. Bunuri comune sunt și câștigurile din drepturile de autor și din drepturile conexe dobândite în timpul parteneriatului civil, cele din jocuri de noroc, precum și veniturile din muncă și asigurări sociale ori asimilate acestora sunt considerate a fi proprietate comună a partenerilor dacă ele erau scadente în timpul parteneriatului”, potrivit proiectului de lege.

Partenerii civili au aceleași drepturi și obligații cu privire la sistemul de asigurări sociale, de sănătate, încadrarea în muncă și asistență socială ca cele prevăzute în legea civilă prin căsătorie. De asemenea, o persoană care se află într-un parteneriat civil cu un cetățean român poate dobândi cetățenia română în aceleași condiții precum o persoană căsătorită cu un cetățean român. Inițiativa acordă partenerilor dreptul la decizii comune în viața de cuplu, dreptul la protecția vieții private și a vieții de cuplu, obigația de a-și acorda asistență reciprocă, și îngrijire și asistență în caz de boală și drepturi egale procedurale și statut în toate instanțele și procedurile administrative precum cuplurile căsătorite, dreptul de „a se întreține reciproc și a suporta cheltuielile conviețuirii comune, precum și în condițiile prevăzute de prezenta lege, cheltuielile conviețuirii copiilor cărăra unul dintre parteneri le este părinte, precum și a celor cărora unul dintre parteneri le este tutore”.

La fel ca într-o căsnicie și partenerii civili au dreptul să preia numele partenerului, să-și păstreze numele propriu sau să aibă ambele nume.

La Capitolul VII ale proiectului de lege sunt reglementate drepturile, în cazul în care unul dintre partneri are copii, care oferă partenerului care nu este părinte biologic dreptul de a se implica în creșterea copilului sau copiilor respectiv.

„Art 39: (1) Un partener civil care este părintele unui copil are dreptul de a-și exercita responsabilități părintești față de copil. (2) Ambii părinți prin comun acord sau părinte care exercită independent tutela față de copil poate încredința temporar exercitatea responsabilităților părintești, parția sau în întregime, partenerului civil. (3) În cazul în care responsabilitățile părinteși față de un copil menționate la alin (2) sunt încredințate pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, declarația părintelui trebuie să fie certificată de către un notar public. (4) Partenerul civil care are dreptul de a-și exercita responsabilitățile părintești față de copil este obligat să le exercite în conformitate cu prevederile legislației care reglementează familia și exercitaea responsabilităților părintești”, precizează inițiativa Oanei Bîzgan-Gayral.

Dacă are cazuri de urgență care amenință viața copilului, atunci partenerul civil are dreptul de a lua decizii urgente și să informeze imediat părintele asupra acestui lucru. Proiectul de lege mai arată că partenerii civili sunt prezumați a fi părinții copilului născut în timpul parteneriatului civil. De asemenea, „în cazul decesului partenerului care este părintele copilului și care a trăit într-o relație de parteneriat civil, partenerul supraviețuitor poate cere în instanță să-l numească tutorele-partener al copilului minor. În cursul procedurii, instanța solicită avizul experților în domeniul protecției sociale. Instanța pronunță decizia în interelese copilului, în termen de 90 de zile de la data supunerii cererii”.

Un parteneriat civil încetează prin moartea unuia dintre partenerii civili, prin declararea pe cale judecătorească a morții unuia dintre partenerii civili conform prevederilor legale, prin anularea, denunțarea sau încetarea de comun acord a parteneriatului civil. Proiectul de lege mai prevede existența unui Registru al Parteneriatelor Civile, denumit în continuare Registru, care se păstrează în formă fizică la nivel local și sub formă de o singură bază de date electronică centralizată națională cu privire la parteneriatele civile încheiate. Modul de organizare a Registrului în formă electronică se stabilește prin ordin de către Ministrul Afacerilor Interne. Rgistrul este păstrat de către serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor din cadrul primăriilor și este operat în mod direct de funcționarii registratori.

Președintele PSD Liviu Dragnea a anunțat că vrea ca în perioada următoare modificările la Legea Referendumului să ajungă la promulgare, astfel încât să se poată stabili data referendumului pentru familie, în același timp liderul PSD dorind o dezbatere pe necesitatea parteneriatului civil. Coaliția de guvernare intenționează ca referendumul să se desfășoare în luna mai a acestui an.

„Am discutat despre modificarea legii referendumului. Azi intră în votul final de la Senat, sperăm să se adopte modificările și să ajungă la Camera Deputaților și aici în procedură de urgență o adoptăm și apoi să meargă la promulgare. După ce va fi publicată în Monitorul Oficial, vom decide să se continue procedura în Senat, adică votul efectiv pentru revizuirea Constituției și stabilirea referendumului stabilirea datei”, a declarat Liviu Dragnea, președinte PSD.

Totodată, acesta spune că este nevoie de o dezbatere publică în ceea ce privește parteneriatul civil cerut de comunitatea gay.

Inițiativa legislativă a deputatului Oana Bîzgan prevede abrogarea art. 277 din Codul Civil care interzice atât încheierea, cât și recunoașterea unor forme de uniune diferite de căsătorie: „(1) Este interzisă căsătoria între persoane de același sex. (2) Căsătoriile dintre persoane de același sex încheiate sau contractate în străinătate, fie de cetățeni români, fie de cetățeni străini, nu sunt recunoscute în România. (3) Parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sa de același sex încheiate în străinătate, fie de cetățeni români, fie de cetățeni străini, nu sunt recunoscute în România.”

Proiectul mai propune abrogarea oricăror alte prevederi contrare cuprinse în orice alte acte normative.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marșul Normalității, cu Diana Șoșoacă printre participanți, s-a încheiat cu amenzi și sesizări penale
Digi24
A încălcat Nicușor Dan Constituția când l-a propus premier pe Adrian Vestea? Ce spun doi foști judecători CCR
Cancan.ro
Andreea Popescu l-a implorat, Dan Alexa s-a eschivat și tot n-a scăpat! Hotărâtă să-l mai aibă o dată, bruneta l-a urmărit pe antrenor prin cluburi
Prosport.ro
FOTO. Vedeta a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum
Adevarul
Băsescu apără decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna pe Veștea premier, dar îi reproșează o greșeală. Ce îi transmite lui Bolojan
Mediafax
Pe ce voturi mizează Adrian Veștea să își treacă Guvernul: care tabără câștigă
Click
Horoscop luni, 15 iunie. Berbecii sunt în formă la început de săptămână, iar Peștii fac alegeri complicate
Digi24
Cel mai bătrân președinte ales al SUA împlinește 80 de ani, dar nu vârsta lui Trump îi îngrijorează pe experții medicali
Cancan.ro
Orașul din România în care o cabană la munte se vinde cu doar 5.750€ acum, în iunie 2026
Ce se întâmplă doctore
Primele rezultate ale autopsiei în cazul băiețelului de 2 ani găsit mort într-un apartament din Galați. Legiștii au rămas șocați
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
BREAKING. Eugen Tomac pleacă, Adrian Veștea vine. Ce mașini conduc cei doi politicieni
Descopera.ro
O linie care împarte Pământul în alte două emisfere a fost descoperită recent
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la restaurant cu o păpușă
Descopera.ro
Un muzeu în aer liber a câștigat premiul pentru Muzeul European al Anului 2026