Prima pagină » Știri politice » PNL și PMP au depus moțiunea simplă împotriva ministrului Rovana Plumb. Votul în Senat, marțea viitoare

PNL și PMP au depus moțiunea simplă împotriva ministrului Rovana Plumb. Votul în Senat, marțea viitoare

PNL și PMP au depus moțiunea simplă împotriva ministrului Rovana Plumb. Votul în Senat, marțea viitoare
Detalii pe Gândul.

„Vă rugăm să dispuneți măsurile necesare în vederea declanșării procedurii legale pentru dezbaterea acesteia”, a declarat viceliderul grupului senatorilor PNL, Eugen Pîrvulescu.
Președintele de ședință, senatorul PSD, Claudiu Manda, a adăugat că a intrat deja în posesia textulului moțiunii simple.

„În conformitate cu regulamentul Senatului, numărul necesar de semnături este întrunit, va parcurge cursul regulamentar. Va ajunge la domnul președinte al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, care va dispune așa cum prevede regulamentul”, a precizat Manda.

Moțiunea simplă urmează să fie dezbătută și votată în ședința plenului Senatului marțea viitoare, la ora 16.00, a anunțat Claudiu Manda în ședința de miercuri.

„România are o șansă majoră de a se dezvolta și de a deveni cu adevărat un stat european, cu un nivel de trai la nivelul statelor din Europa de Vest. Această oportunitate este oferită de fondurile europene, fonduri care pot contribui la creșterea calității vieții românilor. Rata absorbției aferentă programării bugetare 2014 – 2020 a ajuns, la sfârșitul anului 2017, la doar 10,1%, majoritatea Programelor Operaționale care gestionează Fondurile Europene Structurale și de Investiții de care România beneficiază au avut rezultate catastrofale. Din punct de vedere al investițiilor publice, anul 2017 a fost unul dezastruos! Asta nu doar pentru că din banii europeni alocați țării noastre – mai exact 32,9 miliarde de euro – s-au cheltuit sume derizorii, ci și pentru faptul că, în cele mai multe cazuri, nu s-a dat nici măcar startul proiectelor. Principalii factori care au determinat o asemenea absorbție sunt: birocrația excesivă, lipsa informării beneficiarilor, schimbări permanente de reguli, dar și lipsa capitalului pentru co-finanțare, respectiv indiferența autorităților în a găsi o soluție pentru această stare de fapt.”, se arată în textul moțiunii.

PNL și PMP îi reproșează ministrului Rovana Plumb că deși au fost depuse proiecte încă de la sfârșitul anului 2016 pentru finanțarea din fonduri europene a școlilor, dar contractele propriu-zise de finanțare nu au fost semnate nici până în prezent.

„Peste 3.000 de școli din România au în continuare toaletele în fundul curții. Programul Operațional Regional Axa prioritară 10 permite finanțarea infrastructurii educaționale din România cu sume până la 6.700.000 euro, dar Guvernul nu a absorbit niciun ban, deși co-finanțarea este de doar 2%. De asemenea, în cadrul apelului „Școala pentru toți”, contractele de finanțare nu au fost încă semnate, deși au fost depuse proiecte, încă din decembrie 2016. În ceea ce privește apelul de proiecte „SOLIDAR — Sprijin pentru consolidarea economiei sociale”, lansat încă din septembrie 2016, rata de contractare este de doar 1% din cei 20 milioane de euro alocați”, potrivit sursei citate.

Cele două partide de Opoziție mai atrag atenția asupra riscului dezangajării și pierderea a peste 500 de milioane de euro din cadrul Fondului European de Dezvoltare Regională. Astfel, PNL și PMP cer demisia Rovanei Plumb din funcția de ministru al Fondurilor Europene și din acest motiv.

„Un alt aspect îngrijorător îl reprezintă riscul ca suma de 561,73 milioane de euro din cadrul Fondului European de Dezvoltare Regională să fie dezangajată la nivelul POR. Este un adevăr dureros recunoscut chiar de Guvern, acesta are în plan modificarea Ordonanței de Urgență nr.40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020. În nota de fundamentare aferentă propunerii de modificare a ordonanței sus-menționate este stipulat faptul că „suma FEDR posibil a fi dezangajată la nivelul Programului Operațional Regional este în valoare de 561,73 milioane euro.” Așadar actuala coaliție de guvernământ își recunoaște incompetența. Dacă aveți decența necesară, vă solicităm în mod expres să demisionați de la conducerea Ministerului Fondurilor Europene! Ați dovedit că nu sunteți în stare să aduceți în țară banii pe care Uniunea Europeană ni i-a pus la dispoziție. Uniunea ne dă, dar nu ne bagă și în traistă”, conform textului moțiunii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Prosport.ro
FOTO. Ioana, moștenitoarea imperiului Țiriac de 2 miliarde de euro, apariție spectaculoasă
Adevarul
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Digi24
După valul de frig și ploi, vom avea vreme de primăvară: temperaturi de peste 20°C
Cancan.ro
Localitățile din România în care ninge săptămâna viitoare. Meteorologii anunță 10 zile consecutive de ninsori
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Mira de la „Insula Iubirii” înainte. Transformarea prin care a trecut iubita lui Ian
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!